Crin Antonescu: "Am făcut un compromis cu omuleţul cu bărcuţa"

FOTO: AGERPRES

FOTO: AGERPRES

 

Preşedintele liberalilor, Crin Antonescu, promite din nou că va demisiona din fruntea partidului, dacă PNL nu va obţine minimum 20% din voturi la alegerile europarlamentare, spune Digi24.
 

Declaraţia a fost făcută în faţa primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene liberali, cărora şeful partidului le-a cerut să facă tot posibilul în această campanie electorală.

 

Crin Antonescu a lansat şi o serie de atacuri dure la adresa foştilor parteneri de guvernare, în special a lui Victor Ponta: „Eu cred că vrem să trăim în UE şi o majoritate a românilor vor asta şi nu în republica lui Mazăre a lui Duicu, nu în republica lui Ponta care de unde am pornit aşa cum ştiţi, azi seamănă din ce în ce mai tare cu ce avea mai rău Năstase în 2003”.

Crin Antonescu nu a ratat ocazia de a ironiza vizita cu barca a lui Victor Ponta în judeţul Teleorman, când premierul i s-a adresat ministrului apelor, Doina Pană, cu apelativul „fă”.

 

Am făcut un compromis cu omuleţul cu bărcuţa. Când am văzut că mint, am rupt-o şi nu o vom reface (alianţa – n.r.). Pentru asta nu e suficient să nu mai avem de-a face cu oameni care vin pe vapoare şi pleacă cu bărcuţe, pentru asta trebuie să avem propriul nostru mijloc de transport”, a spus Crin Antonescu.

Nici fostul preşedinte al PNL, Călin Popescu Tăriceanu, care a demisionat din PNL şi a fost ales preşedintele Senatului cu sprijinul PSD, nu a scăpat de atacurile lui Crin Antonescu.

 

Tăriceanu, din preşedinte al acestui partid a ales să fie majordom la casa Sârbu, asta e. E în politică, dar nu face politică”, a spus liderul PNL.

La final, acesta i-a anunţat pe aleşii locali ai partidului ţinta pentru europarlamentare: obţinerea a minimum un sfert din totalul voturilor.

„PNL şi-a stabilit o ţintă de 25% la aceste alegeri şi am spus şi spun că e o ţintă realistă şi că ipoteza vehiculată că am obţine sub 20%, îmi depun mandatul de preşedinte, adică demisionez. Suntem oameni serioşi, la noi onoarea e individuală, nu colectivă ca la PSD”, a declarat Crin Antonescu.

 

Potrivit sondajelor de opinie la nivel european, PNL este creditat abia cu 15,9% din sufragii, rezultat care s-ar traduce în şase mandate de europarlamentar.

La alegerile din 2009, liberalii au obţinut chiar mai puţin, 14,5% din voturi şi cinci eurodeputaţi, mai transmite sursa citată.

 

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here