FOTO. Harta criminalităţii la nivel european. Regiunea din România care iese din tipare

 

 

Biroul ONU pentru Droguri şi Criminalitate a publicat un raport privind numărul crimelor la nivel internaţional. În anul 2012, potrivit acestui raport, 437.000 de oameni din întreaga lume au fost ucişi.
 

Jean-Luc Lemahieu, director de relaţii publice al instituţiei, spune că trebuie să înţelegem cum este afectată fiecare ţară în parte de aceste infracţiuni.

Cele mai multe victime sunt bărbaţi tineri, dar şi femei. Aproximativ 95% dintre criminali şi 80% dintre victime sunt bărbaţi, se arată în acest studiu.

 

În cazul femeilor, ele sunt de cele mai multe ori victimele unor violenţe domestice, fiind ucise chiar de soţ sau de partener.

Indiferent de sexul lor, peste jumătate dintre victime sunt foarte tinere, au sunt 30 de ani. De cele mai multe ori, bărbaţii sunt ucişi de persoane pe care nu le cunosc, în timp ce femeile cad victime unor rude sau persoanelor cu care au o relaţie intimă.

 

 

 

Rata criminalităţii este mai mare în Africa de Sud (30 de crime la 100.000 locuitori) şi în America Centrală (26 de victime la 100.000 de locuitori).

În anul 2012, un număr mai mic de crime a fost raportat în estul Asiei, în sudul şi vestul Europei.

 

 

 

În cazul României, Moldova este regiunea unde au avut cele mai multe crime. De asemenea, în Republica Moldova se observă aceeaşi situaţie.

 

 

 

 

 

(Sursa: descopera.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here