Radu Mazăre nu mai poate pleca în Madagascar. A fost pus sub control judiciar

Primarul Constanței, Radu Mazăre, eliberat sub control judiciar, miercuri seara, în urma unei decizii a instanței supreme, a acuzat la ieșirea din arestul Poliției Capitalei că este o victimă a procurorilor DNA și s-a plâns de condițiile de detenție. Edilul a spus că va pune în discuția partidului faptul că procurorii care nu își întemeiază suficient de bine cazurile nu sunt responsabilizați.

 

 

„Dacă ești luptător reziști, că asta e viața, nu doresc numănui să treacă prin așa ceva, nu e ușor!”, a declarat Radu Mazăre la ieșirea din arestul Poliției Capitalei. El a precizat că s-a întâlnit în arest cu fostul liberal Dan Radu Rușanu, pe care l-a numit „unchiul” și de care s-a plâns că a sforăit toată noaptea.

 

Radu Mazăre a precizat că procurorul care a dispus arestarea sa este același care a dispus și arestarea lui Nicușor Constantinescu, președintele Consiliului Județean Constanța, și susține că nu există niciun denunț în acest dosar.

 

„Este inadmisibil ca un procuror să dispună și să ceară arestarea și trei instanțe diferite să infirme cererea procurorului. Cred că va trebui să discut la nivelul partidului, nu ca să intervenim pe fondul procesului, dar eu cred că procurorilor ar trebui ca la doi ani de zile să le fie evaluată activitatea: câte soluții de arestări ai avut? 100. Și câte și s-au dat înapoi? 30. Ia treci în avocatură!”, a spus Radu Mazăre citat de Digi 24.

 

Liderul PSD a acuzat din nou presiunile politice pe care le face DNA în toată țara și a spus că sunt făcute la ordin. „Este intolerabil să bagi un om bolnav de cancer și de două ori să fie eliberat, este intolerabil să mă urmărești pe mine, eu ieri eram la prânz, când m-am așezat la masă au năvălit mascații!”, a completat primarul Constanței. Întrebat dacă a mâncat ceva, el a precizat că i-a dat un jandarm la un moment dat un sendviș și a menționat că „băieții aia au fost ok”.

 

Întrebat despre Traian Băsescu, Radu Mazăre susține că nu vrea răul nimănui și că fiecare va plăti în fața lui Dumnezeu. „Vreau numai să scape țara de statul ăsta de procurori, care blochează și va bloca economia în detrimentul oamenilor de rând”, a acuzat Radu Mazăre.

 

Edilul s-a declarat din nou mândru că a construit cartierul „Henri Coandă”, pentru care, acuză DNA, ar fi primit mită 175.000 de euro din partea omului de afaceri Avraham Morgenstern.

 

El a mai spus că Elan Schwartzenberg este prietenul său bun, iar banii pe care acesta i-ar fi transferat în conturi din Israel pe numele lui reprezintă creanța preluată de omul de afaceri a unui împrumut pe care Radu Mazăre l-ar fi dat unui cetățean grec în urmă cu mai bine de zece ani.

 

Primarul a spus că va merge în cartierul „Henri Coandă” pentru a mulțumi oamenilor pentru susținere, dar o să vorbească și cu avocații ca să știe ce îi e permis în regimul de control judiciar.

 

 „Nu mai plec în Madagascar, poate tot răul spre bine, poate îmi luau ăia beregate pe acolo. O să vă aștept la mare de 1 Mai”, le-a mai spus Radu Mazăre jurnaliștilor.

 

Întrebat dacă a vorbit cu Dan Radu Rușanu, fostul șef al ASF, Radu Mazăre a spus: „Da, cu Unchiu’, cum să nu? I-am spus bre, dacă nu m-ai sforăit de m-a luat dracu azi-noapte, dar nu te-am țâțâit, nu ți-am spus nimic. Îi urez și lui baftă și celorlalți de acolo!”.

 

Ultimele cuvinte ale lui Radu Mazăre înainte de a se urca în mașină au fost de apreciere la adresa judecătorilor: „Vreau să apreciez curajul, verticalitatea și înțelepciunea judecătorlor și de mulți ani am spus că dacă există o salvare de acest regim opresiv, numai instanțele pot să ne salveze!”.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here