Cum să cumperi eficient o maşină second-hand. Scurt ghid de negociere

 

Cine a trecut cel puţin o dată prin procesul de achiziţionare a unei maşini la mâna a doua s-a lovit cu siguranţă de anumite piedici şi a avut de-a face cu dureri de cap. Ca să evitaţi astfel de momente, v-am pregătit un mic îndrumar cu sfaturi de luat în seamă atunci când negociaţi pentru o maşină second-hand.
 

Mulţi se întreabă cât anume mai pot scădea faţă de preţul afişat în târg de către un vânzător. De multe ori, sunt fericiţi dacă obţin o reducere de 2-300 de euro, însă în realitate se poate coborî preţul chiar cu un sfert din cel cerut, doar cu câteva trucuri simple. Mai întâi de toate, ţineţi minte faptul că vânzătorul are deja un preţ limită setat în minte, la care este dispus să-şi dea maşina. Ei bine, exact un pic sub acel preţ limită trebuie să intraţi pentru a realiza o afacere bună. Pentru că aici vorbim totuşi de o afacere, corect?

Ca să întocmim un set de ponturi cât mai complet, am readus în actualitate materiale publicate pe ProMotor cu ceva timp în urmă, cu privire la ce trebuie ştiut despre maşinile la mâna a doua şi care sunt maşinile second-hand de oraş cu preţ sub 3.000 de euro. Dar pentru cei grăbiţi, un scurt rezumat pe care vi-l puteţi tipări pentru a reuşi să scădeţi preţul maşinii pe care tocmai vreţi să o cumpăraţi.

 

Aşadar, iată ce trebuie să aveţi în vedere atunci când v-aţi decis asupra unei maşini second-hand şi urmează să negociaţi din postura de cumpărător:

1. Folosiţi pretextul devalorizării în încercarea de a mai domoli pretenţiile finaciare ale celui de la care vreţi să cumpăraţi maşina. Atenţie totuşi, nu forţaţi nota şi nu încercaţi să găsiţi nod în papură maşinii pentru a scoate un preţ bun. S-ar putea să nu obţineţi efectul dorit.

 

2. Deşi este de aşteptat ca o maşină second-hand să nu beneficieze de un exterior perfect, încercaţi să evaluaţi cât mai sever eventualele defecte, ţinând cont de cheltuielile suplimentare pe care le veţi face cu reparaţiile ulterioare. Din nou, încercaţi să abordaţi problema rezonabil, însă folosiţi eventualele nereguli ca argument pentru coborârea preţului. Nu vă jenaţi să le scoateţi în evidenţă, chiar dacă par minore!

 

3. Acelaşi lucru este valabil şi pentru habitaclu, unde zgârieturile, murdăria, aspectul neîngrijit cauzat de uzură sau componentele lipsă pot fi invocate pentru o scădere de preţ. La fel ca şi la punctul precedent, nu aveţi cum să obţineţi un preţ înjumătăţit de la vânzător, însă cu propuneri rezonabile şi obiective puteţi obţine o reducere destul de bună. 

 

4. Dacă sunteţi nesigur în legătură cu defectele, încercaţi să fotografiaţi tot ce vi se pare în neregulă – eventualele lipsuri şi deteriorări – şi căutaţi un specialist care să evalueze costurile de reparaţie. Acest lucru vă va ajuta la negociere. Nu uitaţi însă faptul că pentru un model deteriorat (nu avariat, în urma unui accident), cu urme pregnante de uzură, puteţi obţine un preţ cu 20% mai mic faţă de preţul pieţei pentru modelul respectiv, în stare bună. O altă soluţie e să fiţi însoţiţi de un prieten care chiar se pricepe la mecanică.

 

5. Aţi găsit o maşină care arată bine, însă partea mecanică trebuie să se prezinte la fel. Altfel, la ce bun un model arătos, dar cu probleme serioase sub caroserie şi capotă? Puteţi specula absenţa unui istoric al reparaţiilor şi incidentelor în avantanjul dumneavoastră, însă acest lucru poate însemna că cel ce vinde maşina încearcă să vă ascundă ceva. Este normal ca maşina să nu mai funcţioneze ca în primul an de folosinţă, însă eventualele lacune de ordin tehnic, precum şi reviziile „uitate” sau bifate târziu vă pot îndreptăţi să cereţi un preţ mai scăzut cu 5-15%, în funcţie de anul de fabricaţie al maşinii. Iar dacă pe termen lung plănuiţi să revindeţi maşina, puteţi cere o scădere de preţ de până la 30%, pe motiv că vă veţi confrunta la rândul vostru cu aceleaşi probleme din partea viitorilor cumpărători.

Ca exemplu, dacă sunteţi interesat să cumpăraţi un model cotat la 5.000 de euro însă care a sărit peste o revizie, are probleme la distribuţie, vine cu două pneuri uzate şi necesită şi schimbarea lichidului de frână, puteţi fără probleme cere un preţ de 3.800 de euro, ce corespunde unei reduceri de 24%.

 

6. Nu în ultimul rând, încercaţi să ţineţi cont de reputaţia modelului pe piaţă, de fiabilitatea pentru care este sau nu recunoscut dar şi de starea drumurilor în zonele în care a fost folosit anterior şi de numărul de kilometri parcurşi. De asemenea, încercaţi să-l faceţi pe cumpărător să conştientizeze că nu este singura persoană de la care puteţi achiziţiona acel model şi că nu duceţi lipsă de opţiuni.

 

 

 

 

 

(Sursa: promotor.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here