Tiraspolul a anunţat că a efectuat exerciții militare cu tancuri, artilerie şi apărarea antiaeriană

 

 

 

Autorităţile transnistrene în domeniul apărării au anunţat joi că au fost efectuate „aplicaţii militare” la care au participat tancuri, artilerie şi sisteme „reactive”, relatează Jurnal de Chişinău în ediţia electronică.
 

Potrivit publicaţiei, la exerciţiile de joi au participat tancuri de tip T-64, lansatoare de grenade, mortiere de calibrul 82 şi 102 milimetri, tunuri antiaeriene şi au fost efectuate trageri, în cadrul unui scenariu de atac din partea inamicului.

La manevre au participat diverse formaţiuni militare, dar şi cadeţi de la Institutul militar din Transnistria, potrivit aceleiaşi surse.

 

Militari ruşi staţionaţi în regiunea separatistă moldoveană Transnistria au efectuat manevre la sfârşitul lui martie.

 

Comandantul forţelor NATO în Europa, generalul Philip Breedlove, şi-a exprimat recent îngrijorarea cu privire la faptul că Transnistria ar putea deveni următoarea ţintă a preşedintelui rus Vladimir Putin, după anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea. El a declarat că suspectează Moscova că vrea să recurgă la tactica utilizată în Crimeea, şi anume să organizeze manevre militare cu scopul de a pregăti incursiuni transfrontaliere rapide.

 

 

Pe de altă parte, serviciul de securitate (KGB) de la Tiraspol a anunţat tot la sfârşitul lui martie, pe site, că a doborât un avion fără pilot care survola regiunea transnistreană şi că ar fi restabilit înregistrările video realizate de aparatul de zbor, ajungând la concluzia că acesta a fost lansat „de pe teritoriul Ucrainei”.

 

Trupe ruse au efectuat anterior manevre în regiunea separatistă moldoveană cu scopul de a antrena militarii ruşi în vederea unui evetual atac inamic. În cadrul scenariului acestor exerciţii. „una dintre principalele sarcini ale trupelor de menţinerea păcii a fost să asigure apărarea civililor în zone de luptă”, potrivit unui purtător de cuvânt al armatei ruse. Aceste Exerciţii au avut loc în contextul în care preşedintele moldovean Nicolae Timofti şi-a exprimat anterior îngrijorarea cu privire la o eventuală repetare a scenariului din Crimeea în ţara sa şi a anunţat că preşedintele Parlamentului din Transnistria a cerut Moscovei, după modelul din Crimeea, alipirea la Rusia.

 

 

Republica Moldova, o ţară în care majoritatea populaţiei vorbeşte limba română, are în partea de est o zonă locuită de minorităţi ruse şi ucrainene – Transnistria. Această regiune s-a despărţit de Chişinău, cu susţinerea Moscovei, în urma unui război, în 1992, după un an de la dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice, însă independenţa Transnistriei nu a fost recunoscută de nicio ţară.

 

Rusia menţine, de atunci, aproximativ 440 de militari însărcinaţi cu „menţinerea păcii” în regiune, plus un contingent însărcinat cu protejarea unor depozite de armament datând din perioada sovietică, împotriva voinţei Guvernului moldovean şi în pofida unui angajament asumat în 1999 de a le retrage.

 

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here