FOTO. Salonul Auto Moto București și-a deschis porțile

 

 

Cea mai importantă expoziție auto-moto a acestui an și-a deschis porțile. Peste 25 de mărci auto, mai bine de 100 de autoturisme, autoutilitare, motociclete, motoscutere și ATV-uri, importatori și comercianți de piese de schimb și accesorii, companii care oferă soluții de finanțare și asigurare, vă aşteaptă în Piața Constituției din București.
 

Salonul Auto Moto (SAM) București găzduiește în acest an cele mai noi modele ale unor mărci precum Abarth, Chevrolet, Citroen, Fiat, Ford, Honda, Hyundai, Isuzu, Jeep, KIA, Maserati, Mazda, Mercedes-Benz, Mitsubishi, Opel, Peugeot, SEAT, Skoda, Suzuki, Volvo, BMW Motorrad, CF Moto, Ducati, Kawasaki, Keeway, Senke, Suzuki sau Triumph.

 

 

 

Secțiunea dedicată autoturismelor noi include în acest an o mulțime de modele abia sosite în showroom-urile din România. Astfel, printre vedetele motorizate prezente la standurile expozanților se numără Abarth 500, Chervolet Malibu, Cruze și Aveo, gama DS de la Citroen, formată din DS3, DS4 și DS5, dar și modelele C3, C4, C5, C-Elysee, C3 Picasso și C4 Picasso. De asemenea, la standul Fiat, vizitatorii pot admira modelul 500 în variantele L și Sport, iar la Ford vor fi expuse Ka, Fiesta, B-Max, Focus, Mondeo și Kuga.

 

 

 

Reprezentanții mărcii japoneze Honda au adus la SAM 2014 modelele Civic, Civic Tourer, Accord, Jazz Hybrid și CR-V, în timp ce Hyundai expune i10, i20, i30, i40, ix35, Elantra și Santa Fe. La standul Isuzu se află D-Max, iar vedetele mărcii Jeep, ajunse deja în Piața Constituției, sunt Wrangler și Grand Cherokee.

 

 

 

Brandul KIA expune la Salonul Auto Moto 2014 gama compusă din Rio, cee’d, Carens și Sportage, iar marca italiană Maserati va atrage asistența cu noul Ghibli, dar și cu luxosul Quattroporte. Nici reprezentanții Mazda nu se lasă mai prejos, expunând modelele Mazda3, Mazda6 și CX5, în timp ce la standul Mercedes-Benz vor putea fi văzute Clasa A, Clasa C, Clasa S, CLA, Clasa M, GL, GLK, dar mai ales noile GLA și Clasa E. În standul Mercedes-Benz vor fi disponibile și modele smart.

 

 

 

La câțiva pași de standul mărcii germane vor fi expuse modelele Mitsubishi SpaceStar, Lancer, ASX, Outlander și L200, dar și familia Opel compusă din Adam, Astra, Astra Sedan, Astra OPC, Insignia, Mokka și Antara. Gama Peugeot prezentă la SAM 2014 include noul 308, 208, 508, 301, 2008 și spectaculosul RCZ, în timp ce Suzuki va prezenta noul S-Cross, Swift și SX4.

 

 

 

O altă marcă prezentă la Salonul Auto Moto din București în acest an va fi SEAT. Brandul iberic va fi reprezentat de noul Leon, noul Leon Cupra, Toledo și Ibiza. Skoda va prezenta modelele Rapid, Rapid Spaceback, noua Octavia, Superb facelift și Yeti facelift. La standul Volvo vor putea fi admirate modelele V40, V40CC, S60, XC60 și XC90.

 

 

 

Pe lângă pleiada de noi autoturisme care vor încânta publicul, la Salonul Auto Moto 2014 vor putea fi admirate motociclete, scutere și ATV-uri aparținând mărcilor Triumph, Kawasaki, Ducati, BMW, Suzuki, Aprilia, Keeway, Senke și CF Moto.

 

 

 

De altfel, organizatorii SAM 2014 au decis ca în acest an să dedice motocicliștilor o serie de manifestări care au rolul de a susține și dezvolta fenomenul moto din România. Astfel, în zilele de 5 și 6 aprilie, toți cei care vor sosi la Salonul Auto Moto pe motocicletă vor primi acces liber atât pentru ei cât și pentru un însoțitor. Bonificația în valoare de 40 de lei nu este singura surpriză plăcută oferită motocicliștilor de organizatori. Toți cei care doresc să își vândă vehiculul pe două roți îl vor putea expune gratuit într-o arie special amenajată. Accesul Moto la SAM 2014 se va face în zilele de sâmbătă şi duminică (5-6 aprilie) numai prin Bulevardul Unirii.

 

 

 

Organizatorii oferă în acest an motocicliștilor posibilitatea de a participa la Parada Moto care se va desfășura sâmbătă, 5 aprilie de la ora 14.00, pe traseul B-dul Libertatii – B-dul Unirii – Piața Alba Iulia și retur. Toți cei care au nevoie de accesorii pentru motocicleta lor sau doresc să vândă piesele de care nu mai au nevoie le pot cumpăra sau expune, după caz, într-o zonă special amenajată a Salonului Auto Moto. O altă Paradă, a mașinilor de epocă de această dată, va avea loc duminică, 6 aprilie, de la ora 14.00.

 

 

 

Toți cei prezenți la Salonul Auto Moto 2014 vor avea ocazia să asiste la demonstrații spectaculoase de drift și burnout. Acestea vor fi susținute de pi
loți de renume, campioni de raliu și ași ai volanului. Titi Aur, de opt ori câștigător al Campionatului Național de Raliuri, Vali Porcișteanu, campion național absolut de raliuri în 2011 și cel mai bine clasat pilot român în ultimii 5 ani și Sorin Ene, pilot profesionist de drift, vicecampion național și fondator al primei școli de drift din România vor uimi asistența cu talentul și îndemânarea lor. Atât sâmbătă, 5 aprilie, cât și duminică, 6 aprilie, în reprezentații succesive, Titi Aur, fondator al școlii de conducere defensivă și pilotaj, va invita norocoșii aflați în zona de drift a SAM să îl însoțească la bordul bolidului său în timpul demonstrațiilor.

 

Pasionații de tuning își vor putea expune vedetele pe două sau patru roți în care au investit timp, bani și suflet în spațiul exterior special amenajat pentru ei în fața Palatului Parlamentului, la doar câțiva pași de zona rezervată spectacolelor de drift și burnout. Organizatorii Salonului Auto Moto promit și un concurs cu premii substanțiale, special dedicat posesorilor de mașini tunate și motociclete. În weekendul 5-6 aprilie, odată cu achiziționarea unui bilet de intrare, fiecare vizitator va primi și trei taloane pe care va putea vota cea mai frumoasă mașină, cea mai frumoasă motocicletă și, cum altfel, cea mai frumoasă hostess. La finalul expoziției vor fi anunțați câștigătorii, cărora li se vor înmâna premii consistente.

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here