Traian Băsescu: „Dacă Victor Viorel nu ştie de unde să taie din cheltuieli, eu sunt dispus să-i arăt în 30 de minute”

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre introducerea accizei de şapte eurocenţi la carburant, despre relaţiile României cu Rusia şi China şi despre aniversarea a zece ani de la intrarea României în NATO.

 

 

Principalele declaraţii ale preşedintelui:

 

Aş saluta începerea dezangajării forţelor ruse. Este un prim semn de relaxare în regiune. Probabil ce se întâmplă în aceste ore, retragerea de la frontiera estică a Rusiei, este rezultatul negocierilor care au avut loc la Paris. Un semn bun, care nu trebuie să ne reducă atenţia cu privire la eventuale evoluţii, Federaţia Rusă probând că poate fi impredictibilă.

 

Vă pot informa că, pe 25, am transmis o scrisoare către membrii Consiliului European, în care rugam să analizeze posibilitatea ca acordul de asiciere cu Republica Moldova să fie semnată pe 25 mai. Cred că este cea mai importantă ştire a ultimelor săptămâni faptul că Rusia începe dezangajarea militară de la frontiera estică.

 

Observ că premierul astăzi a muncit din greu, a făcut foarte multe declaraţii, ceea ce înseamnă munca dânsului de prim-ministru, şi nu aş vrea să rămână fără răspuns. Am înţeles că dânsul consideră că trebuie să participe doar cei care au semnat sau s-au implicat în acest proces de aderare la NATO. Chiar dacă nu consider că are dreptate, îi pot spune că am fost un politician foarte implicat în acest proces. Ba, mai mult, din opoziţie, vorbeam despre axa Londra-Washington, axă pe care premierul încearcă să o mai strâmbe acum, să o ducă şi prin alte zări, dar lucrurile merg înainte. Dacă am pleca pe logica lui Victor Viorel Ponta, că doar participanţii la eveniment să aibă dreptul de a fi prezenţi la o astfel de ceremonie, mă întreb ce caută la Ziua Unirii, că nu l-am văzut în suita lui Cuza.

 

Despre acciza la carburant

 

Are fracturi de logică, dar cele mai grele fracturi sunt legate de introducerea accizei. Nu există niciun document între Guvern şi FMI, prin care România să fie obligată să introducă acciza. La pagina 156 din tratatul de aderare găseşte un punct 4a care spune că România va introduce acciza până la 1 ianuarie 2011. România şi-a respectat angajamentul de aderare pentru că negocierea tratatului de aderare s-a încheiat în 2004. Este o taxă pe combustibil pe care România a fost obligată să o introducă.

 

Vreau să subliniez şi pentru Victor Viorel că eu îmi asum parteneriatul cu Emil Boc, şi cele rele, şi cele bune. Singura soluţie din timpul crizei pe care o resping a fost creşterea TVA. Nu sunt un adept al creşterii taxelor pe timp de criză, în rest sunt solidar cu toate măsurile luate de Emil Boc. Ar fi fost dramatic dacă prim-ministrul ar fi fost Victor Viorel, susţinut şi de Crinuţ.

 

Venind acum la acciza pe care prim-ministrul se cramponează să o introducă. Ea este o suferinţă inutilă pentru economie şi populaţie. Obligaţiile din tratat ni le-am îndeplinit. Este o măsură abuzivă. Nu are nevoie de aceşti bani, poate evita adăugarea a 42 de bani pe litru la benzină şi motorină. Miza lui Victor Viorel este să creeze resurse pentru campania din acest an.

 

Sursele pe care Guvernul le are sunt: excesul de finanţare de la ministerul domnului Dragnea, discutăm de 1,8 mld., numai pentru a alimenta baronimea, are un excedent la rubrica ce vizează serviciul datoriei externe, are excedente şi la asistenţă socială şi în multe alte locuri. Aici sunt sumele mari, la Dragnea şi la serviciul datoriei. Este şi un act de sadism, nu ştiu ce-l mână discolo de mesajul de la baroni : „Ori ne dai banul, ori nu scoatem oamenii la vot“.

 

Victor Viorel spune că vor lua banii înapoi cei care vor alimenta corect. O să primească finanţele camioane de facturi pentru cei care nu au alimentat niciodată. Unii vor fi prinşi, alţii vor fi toleraţi. Vor fi costuri de administrare foarte mari, vo trebui să găsească funcţionari care vor trebui să se uite în bonuri de alimentare. Ce vor face când acolo vor găsi şi covrigi cumpăraţi. Va fi o muncă titanică. Se crează o nişă de evaziune. Nu o să-i acuz pe marii transportatori care sunt serioşi. Băgăm aparatul administrativ într-o situaţie la care nu va face faţă.

 

Victor Viorel preconizează că se face rambursarea la trei luni, gândindu-se că va pune la punct un astfel de sistem, este o eroare. Sistemul va avea foarte multe vulnerabilităţi pentru că este nepregătit pentru o astfel de operaţiune. Nu am nicio ezitare să spun că vo fi păcăliţi şi agricultorii. Înţeleg că Daniel Constantin a anunţat o compensare parţială. După ce s-au introdus atâtea taxe pentru agricultori, o creştere la combustibil era tot ce poate să-şi dorească un agricultor.

 

La o firmă de curierat, costul carburantului este foarte important. Vor fi afectate foarte multe firme. Sunt foarte mulţi oameni care pentru a ajunge la serviciu trebuie să folosească maşina. Este o discriminare grosoalnă între consumatorii de combustibil. Eu cred că cea mai bună soluţie este renunţarea în ultimul moment la această acciză. Ajung cele 35 de taxe noi introduse de Victor Viorel. Dacă ar fi fost o necesitate, nu aş fi spus nimic, dar este o nevoie politică. Pentru taxa pe stâlp nu a avut în mine un adversar pentru că, demult, spun că trebuie lărgită baza de impozitare.

 

Nu o să moară nimeni din ea, cum românii au suportat atâta, vor suporta şi asta, dar în loc să mergem spre bine după criză, introducem taxe în condiţiile în care aparatul de stat al României a funcţionat şi cu resursă mai mică. Dar, când vrei să dăm bani la baronii locali facem asemenea excese. Este o taxă inutilă care va creşte şi preţurile, va face ca şi multe afaceri mici să fie închise pentru satisafaţia baronilor locali. Dacă Victor Viorel nu ştie de unde să taie din cheltuieli eu sunt dispus să-i arăt în 30 de minute. Fac un apel, dacă nu ştie, nu l-am suspectat că ştie bugetul pe care l-a aprobat, îi arăt.

 

Dacă ştiam că nu avea bani de pensii, de salarii, aş fi spus, „Domnul Ponta, fă-o“! Suntem mai mult politicieni decât prim-ministru. Eu am făcut o invitaţie publică, mai mult de atât nu am ce să fac.

 

Despre relaţiile cu China şi Rusia

 

În măsura în care o astfel de acţiune este legată de trecerea STS la MAI este un lucru inadmisibil. Sunt un adept al consolidării relaţiilor comerciale cu China şi Rusia, dar nu aş accepta o reorientare politică. Nicio altă ţară nu şi-a mărit efectivele în bazele militare româneşti. Aici este grija mea, o corectă abordare a relaţiilor cu China şi Federaţia Rusă, fără a afecta direcţia politică gnerală.

 

A fost preşedintele chinez şi a semnat ambele ţări. Cheia este la ce poţi oferi. La asta trebuie să se gândească Ponta. Ce putem vinde Chinei la ceea ce nu poate face China la cea mai bună calitate. Când vom avea performanţe în economie, China va veni cu delegaţii mari şi se va semna contracte. Să nu credeţi că Orange, Vodafone nu foloseşte componente chineze, dar există un control.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here