Lavrov acuză UE că forţează Republica Moldova să semneze acordul de asociere

 

 

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov a învinuit Uniunea Europeană că forţează semnarea acordului de asociere cu Republica Moldova, tensionarea atmosferei în ceea ce priveşte Transnistria şi de ignorarea totală a problemelor din regiune. În aceste condiţii Rusia intenţionează să poarte discuţii serioase cu Statele Unite şi UE despre situaţia din Republica Moldova şi regiunea transnistreană, a declarat Lavrov într-un interviu publicat pe site-ul instituţiei, citat de ntv.ru
 

„Vrem să discutăm foarte serios cu ei (nota autorului: Uniunea Europeană şi Statele Unite) pentru că ei tensionează atmosfera din regiunea transnistreană care mai că nu este următoarea. Este o provocare scandaloasă. Ei singuri încearcă să creeze pentru Tiraspol o situaţia imposibil de neîncălcat, repet, în ceea ce priveşte libertatea de a circula, în privinţa tranzitului şi în privinţa exportului. Este scandalos. Istoria nu i-a învăţat nimic”, a declarat Lavrov.

Potrivit oficialului rus, Uniunea Europeană forţează Republica Moldova să semneze acordul de asociere, încercând să obţină acest document până la următoarele alegeri. 

 

„În proiectul acordului de asociere, regiunea transnistreană pur şi simplu nu există. Nu există nici acordul din 1997, cu participarea Moldovei şi a Tiraspolului, care prevede dreptul regiunii transnistrene la economia externă. Ceea ce se întâmplă în jurul raionelor din stânga Nistrului deasemenea se ignoră în totalmente – astfel Chişinăul şi noua conducere a Ucrainei practic au blocat regiunea transnistreană”, a mai declarat ministrul rus de externe.

Nu este prima dată când Rusia caută ţapi ispăşitori. Amintim că recent Ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin a acuzat direct Statele Unite ale Americii de organizarea loviturii de stat în Ucraina.

 

 

 

(Sursa: deschide.md)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here