Reţete sănătoase cu alge marine

 

Japonezii includ zilnic algele în alimentație, datorită proprietăților pe care le au. În România nu sunt prea consumate pentru că nu au un gust tocmai plăcut, iar aspectul este ceva mai ciudat. Toate acestea pot fi însă îmbunătățite dacă țineți cont de câteva trucuri.
 
 

Dacă vreţi să aveţi energie toata ziua, începeţi dimineaţa cu un smoothie sănătos.

„În smoothie-ul de dimineaţă este recomandat să avem fructe, o multitudine de fructe. Eu am ales astăzi un singur fruct, doar banane. Mă gândesc că are toată lumea în casă”, spune bucătarul Ştefan Niţă, specializat în bucătăria raw.

Puneţi într-un blender un litru de apă, trei banane feliate, unt de cocos, seminte de chia şi sare de Himalaya. Nu vă faceţi griji dacă nu aveţi în casă un astfel de aparat. Puteţi folosi chiar şi un simplu bol în care să amestecaţi toate ingredientele.

Chlorella şi spirulina sunt cele mai cunoscute alge verzi şi au nenumărate beneficii pentru organism. De exemplu, spirulina este o sursă de proteine foarte bună. Conţine de 12 ori mai multe proteine decât carnea de vită.

„Foarte importante sunt cele două alge: chlorella şi spirulina. Ele sunt foarte importante, au un profil nutriţional destul de complex. Raportul este de 1 la 2, ca să spun aşa, spirulină şi chlorella, adică dacă puneţi o linguriţă de spirulină, o să puneţi cam jumătate de linguriţă de chlorella”, Ştefan Niţă.

Tot ce mai trebuie acum să faceţi este să adăugaţi miere şi să mixaţi ingredientele. În doar câteva minute aţi obținut o băutură delicioasă şi sănătoasă, numai bună de băut dimineaţa, înainte de a merge la serviciu.

 

Şi prânzul poate fi pregătit cu alge. De data aceasta nu cu cele pudră, ci cu alge spaghetti, din care puteţi face o supă. Puneţi în blender apă, pastă miso, ghimbir, usturoi şi sare. Aceasta va fi baza pentru supă.

Algele se ţin în apă câteva ore sau chiar de seara până dimineaţa.

„Principiul este să le puneţi în apă să le rehidrataţi cam de seara până dimineaţa, dar două ore este suficient, în principiu ele îşi păstrează gustul de apă de mare şi atunci gustaţi şi în funcţie de cum vi se pare, dacă gustul e mai puternic schimbaţi apa şi le mai lăsaţi să se hidrateze şi atunci se mai duce şi gustul”, spune Ștefan Niță.

Completaţi supa cu ciuperci, pătrunjel şi morcov ras.

De asemenea, puteţi să puneţi deasuora orice germeni aveţi sau găsiţi la supermaket. Se găsesc destul de uşor și sunt sănătoşi.

Există mii de soiuri de alge, dar în România se găsesc cel mai uşor algele Kelp, algele spaghetti, dulz sau wakame.

Şi la masa de seara puteti folosi alge. Veţi avea astfel o cină uşoară, dar plină de vitamine.

„Pentru un dressing simplu, combinaţi zeamă de portocale cu oţet de orez, ghimbir şi ulei de măsline. Dacă vă doriţi unul mai complex, adăugaţi pe lângă aceste ingrediente zeamă de lămâie, ulei de in, miere, usturoi şi o linguriţă de pastă miso”, spune bucătarul.

Un alt truc pentru ca o salată cu alge să aibă un gust bun: dupa ce le tocati puneţi zeamă de lămâie. Bineînţeles, şi dressingul este foarte important.

Lăsaţi algele la marinat timp de o oră în dressing. Abia după aceea le puteţi aşeza pe farfurie. Adăugaţi orice legume aveti în casă şi salata este gata. Iată o variantă de cină sănătoasă.

Nu trebuie, totuși, să mâncați alge la fiecare masă. De două-trei ori pe săptămână este suficient.

 

Smoothie cu chlorella și spirulină

-3 banane

-1 linguriţă de spirulină

-1/2 linguriţă de chlorella

-2 linguri de seminţe de chia

-miere după gust

-sare

 

Supă din alge

-1-2 litru de apă

-o lingurită din pasta miso

-1 cm ghimbir

-2,3 căţei de usturoi

-Sare de Himalaya după gust 

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here