A stat 32 de ani după gratii pentru o crimă pe care nu a comis-o

O femeie de 74 de ani din Statele Unite a fost eliberată din închisoare, după ce avocaţii ei au reuşit să obţină reluarea procesului, iar noii judecători au constatat că femeia fusese condamnată pe nedrept pentru crimă cu premeditare.
 

 

Explozia de bucurie din sala de judecată vine după ce, în urmă cu trei decenii, Mary Virginia Jones primea o sentinţă complet diferită – închisoare pe viaţă, pentru crimă cu premeditare.

Ea nu ar fi trebuit să fie în închisoare, dar acum este liberă, mulţumită lui Dumnezeu”, a spus Denitra Jones, fiica femeii.

La 30 de ani distanţă, un alt judecător a fost parţial de acord. Totul, după ce avocatul apărării a reuşit să demonstreze că de fapt, femeia a fost obligată de prietenul ei, un om extrem de violent, să conducă o maşină de la locul în care bărbatul împuşcase mortal un om. Imediat după atacul de acum 32 de ani, bărbatul o ameninţase şi pe fiica prietenei sale.

 

„M-a ameninţat şi a tras în mine. Mama a asistat la scenă, dar el a ameninţat-o nu numai că mă ucide pe mine, ci o ucide şi pe ea”, a mai spus Denitra Jones.

Judecătorul a retras acuzaţia de crimă cu premeditare şi a încadrat fapta femeii la omucidere voluntară. O acuzaţie pentru care pedeapsa maximă este de 11 ani de închisoare. Exact atât a primit prin noua sentinţă Mary Virginia Jones, şi pentru că deja a stat după gratii o perioadă de trei ori mai mare, judecătorul a ordonat eliberea ei. Cu o singură condiţie – Mary Virginia Jones să nu conteste şi condamnarea pentru omucidere voluntară.

 

În ceea ce priveşte prima sentinţă, dictată acum 32 de ani, experţii juridici susţin că femeia nu ar fi putut fi condamnată la închisoare pe viaţă, dacă juriul ar fi ascultat toate depoziţiile martorilor despre atacator.

Deocamdată, Mary Virginia Jones nu a anunţat dacă va cere despăgubiri pentru anii petrecuţi degeaba în închisoare. 

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here