Kievul părăseşte Crimeea. Toate trupele vor fi transferate pe teritoriul Ucrainei

 

 

Kievul a decis luni să-şi transfere trupele din Peninsula Crimeea, anexată de Rusia, pe teritoriul Ucrainei.
 

„Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a ordonat Ministerul Apărării să redesfăşoare unităţile militare care se află în Crimeea”, a declarat Turcinov în faţa liderilor grupurilor parlamentare.

Peninsula a fost anexată de Rusia vineri, în pofida sancţiunilor şi protestelor Occidentului.

Anunţul lui Turcinov marchează o schimbare de poziţie a autorităţilor ucrainene, care au autorizat anterior militarii să deschidă focul pentru a-şi apăra bazele din Crimeea, ocupată de peste trei săptămâni de trupe ruse.

Însă decizia finală aparţine comandanţilor de pe teren. Controlul asupra bazelor a fost preluat de către ruşi practic fără confruntări militare.

Forţe ruse şi proruse au preluat controlul în ultimele zile şi asupra mai multor nave din flota ucraineană, care are cele mai multe porturi pe peninsulă.

Forţe ruse au luat cu asalt luni dimineaţa o bază militară ucraineană la Feodosia, în Crimeea, o opraţiune în cursul căreia mai mulţi puşcaşi marini ucraineni au fost răniţi, iar alţi 60-80 de militari au fost capturaţi, potrivit Ministerului ucrainean al Apărării.

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here