Mărirea şi decăderea lui Bebe Onofraş. Viaţa şi faptele unuia dintre afaceriştii bogaţi ai Iaşului: de la mare mason, la dosar la DNA

Viaţa lui Onofraş s-a transformat radical în ultimii ani. De la calitatea de primar al unuia dintre cele mai importante oraşe din România, afacerist bogat şi mason de frunte, ieşeanul a eşuat într-o înşelăciune pentru care a fost trimis în judecată de DNA şi într-o poveste încurcată cu amantă, copil şi fotografii nud cu minore. 

 

Unul dintre foştii primari ai Iaşului are o viaţă care, pusă pe hârtie, ar concura un best-seller. Fotograf de renume, om de afaceri apreciat şi mason de rang înalt, Bebe Onofraş a riscat recent să schimbe şorţul masonic cu zeghea de puşcăriaş. În ciuda faptului că a fost trimis în judecată, fostul primar susţine  că a scăpat de belele.

 

 

 Bebe Onofraş (primul din dreapta), îmbrăcat în haine de gală la o ceremonie a masonilor

Primar, mason, fotograf şi afacerist

Ionel Onofraş, cunoscut ca „Bebe” Onofraş, trăieşte, de peste 20 de ani, în mai multe realităţi. A fost edil al Iaşului, om de afaceri, mason cu funcţie, este un fotograf care călătoreşte în toată lumea şi îşi prezintă operele în expoziţii de autor din toată ţara. A intrat în istorie drept primul primar postrevoluţionar al Iaşului. Numit în funcţie în decembrie 1989, Onofraş a fost edil-şef doar până în februarie 1990. În perioada primară a capitalismului, a devenit om de afaceri şi a fost ales membru în Consiliul Director al Camerei de Comerţ. Ascensiunea a fost fulminantă, tânărul de nici 30 de ani devenind şi unul dintre cei mai importanţi membri ai masoneriei.

Subiectul masoneriei este acum evitat abil de Bebe Onofraş, deşi este de notorietate faptul că devenise „Rege” în Loja care a adus puternicul rit masonic York în Moldova. Din această postură, Bebe a acceptat totuşi, în urmă cu mai mulţi ani, să fie fotografiat în veşmintele specifice ale organizaţiei secrete. „Acea fotografie a fost făcută… acum 100 de ani. Nu mai am acum nicio legătură cu masoneria. Fac fotografie de artă şi cu asta rămân până la moarte”, spune Onofraş.

 

 

Citește și FABULOS: femeia care a murit săracă, dar cu 1 milion de dolari în bancă

 

 

În mrejele DNA

Epopeea vieţii lui Onofraş a continuat şi, de curând, a trecut pe lângă o condamnare penală. Numele său a fost pomenit într-un dosar care viza fapte de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni. În 2009, Bebe Onofraş ar fi ţepuit mai multe firme de leasing, încheind contracte pentru utilaje inexistente. Dosarul a fost instrumentat de DNA Bacău, iar prejudiciul constatat era enorm, de aproape 6,9 milioane de lei şi 783.000 euro. „Ei, am primit documente de la DNA care spuneau că nu sunt urmărit penal, am primit NUP. A fost o afacere, am avut nişte clienţi. Nu ştii întotdeauna cine îţi intră în magazin. Pentru stat este mai uşor să te acuze şi să te determine pe tine să demonstrezi că nu eşti vinovat”, afirmă fostul primar. NUP-neNUP, dar DNA l-a trimis în judecată în luna ianuarie pentru înşelăciune în contracte în formă continuată cu consecinţe deosebite de grave şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni urmată de săvârşirea acestora. Pe 3 martie, Tribunalul Bacău a dispus începerea judecăţii cauzei.   

 

Ionel „Bebe” Onofraș, fotograful (Sursa: Facebook)

Cea mai scumpă casă din oraş

În paralel cu prestaţia sa publică, Bebe Onofraş şi-a construit imaginea unei persoane bogate şi boeme. Avea vilă şi amantă, începuse să fie din ce în ce mai bine cotat în lumea fotografiei artistice. În urmă cu peste 10 ani se lăuda că este proprietarul celei mai scumpe locuinţe din Iaşi. Amplasat în Grădina Botanică, palatul lui Onofraş avea subsol, demisol, parter, cinci etaje plus mansardă. Suprafaţa utilă de 1.500 metri pătraţi îngloba 15 camere imense, 10 băi, sală de fitness şi o cramă. Vila a fost construită în 2001 pe un teren de 1,4 hectare, după o schiţă din 1892 a marelui arhitect Ion Mincu şi era evaluată la 3 milioane de euro. Terenul a fost cumpărat în 1991, după adoptarea Legii 18, a retrocedărilor. Revendicarea în acel caz a fost supectată de ilegalităţi.

 

Scandal monstru cu amanta

Cariera agitată a lui Onofraş este transpusă şi la nivelul vieţii personale. În 2008 el a început o relaţie extraconjugală cu propria secretară, o tânără de 19 ani. După 6 ani, Andreea Prata a rămas însărcinată, iar relaţia s-a rupt. Cei doi au ajuns în instanţă, disputând custodia copilului. Conflictul cu fosta amantă l-a adus iar în prim-plan, dar în sens negativ. Femeia l-a acuzat public că realizează fotografii nud cu minore, iar pe fondul consumului de alcool, unele şedinţe foto s-ar fi transformat în orgii sexuale. Mai mult,  Prata a susţinut că Onofraş vrea să-şi vândă vila din Grădina Botanică pentru a demonstra că este sărac şi a nu plăti o pensie alimentară mare pentru copil. La instanţă, femeia a cerut anul trecut încuviinţarea executării silite a fostului iubit.

 

 

Una dintre fotografiile pentru care fosta amantă l-a acuzat pe Onofraş de orgii sexuale (Sursa: http://www.setter-photonest.blogspot.ro/)

 

Istoria masoneriei româneşti

În lume există peste 100 de rituri masonice, dar cele mai răspândite sunt York, Ritul Scoţian Antic şi Acceptat şi Ritul Francez. Ritul York este considerat cel mai vechi şi ar fi atestat din anul 926 d.Hr. Începuturile Ritului de York în România datează din ianuarie 1999, când un grup de Maeştri Masoni au fost iniţiaţi în Grecia în gradul de Mason al Arcului Regal. Din Ritul York face parte şi ordinul Cavalerilor Templieri. Adresa de contact a Ritului York este la Hotelul RIN din Bucureşti. În jurul masonilor există multe legende, cea mai mare parte susţinând că „ar face şi desface lumea”. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here