Mircea Lucescu, despre condamnaţii în Dosarul transferurilor: O greşeală că au fost judecaţi de două femei care habar n-au de fotbal

 

Antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat luni că a fost o greşeală faptul că inculapţii în Dosarul transferurilor au fost judecaţi de două femei care habar n-au ce înseamnă fotbalul. El a mai spus că procurorii au fost mai umani decât judecătoarele în acest caz.
 

„(n.r. – Sentinţele în Dosarul Transferurilor) au avut o imagine total negativă (n.r. – în străinătate). Ce m-a surprins pe mine este că s-au luat nişte decizii pe un cod penal actual, iar greşelile care s-au făcut s-au făcut foarte demult, atunci când se puteau face o mulţime de greşeli în România, pentru că nu întâmplător în acea perioadă au apărut foarte mulţi oameni cu foarte mulţi bani, în politică, în mediul social… Era o perioadă în care te ajuta puţin capitalismul românesc, la suprafaţă. Dacă ar fi să-i judecăm pe toţi ceilalţi în funcţie de ceea ce au făcut în perioada aceea, ar însemna ca foarte mulţi să plătescă cu vârf şi îndesat, ceea ce mi se pare exagerat”, a declarat Mircea Lucescu, potrivit Mediafax.

„Cred că era de ajuns o amendă foarte, foarte serioasă şi nu privare de libertate. Cred că asta a fost o foarte mare greşeală şi faptul că ei au fost judecaţi de două femei care habar n-au ce înseamnă fotbalul… Cred că mai umani au fost în această situaţie procurorii care au cerut o pedeapsă mai mică. Femeile au încercat să mărească aceasta, sigur, ca o chestie de prestigiu profesional pentru ele”, a mai spus Lucescu.

„Eu ca om m-am simţit diminuat. Nu exista niciun motiv să se ajungă la astfel de pedepse, ţinând cont şi de faptul că oamenii aceia au adus foarte, foarte mari şi foarte multe beneficii fotbalului românesc. Aşa cum au fost ei. După Revoluţie, au fost momente grele în toate domeniile de activitate. Trebuia neapărat să o facem cu fotbalul, ca să se discute zile întregi la televiziuni, săptămâni întregi. Îmi pare rău că s-a întâmplat şi îmi pare rău pentru oamenii aceia şi pentru familiile lor”, a precizat Lucescu.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, în 4 martie, la închisoare cu executare pe toţi cei opt oameni din fotbal judecaţi în dosarul transferurilor.

 

Condamnări la închisoare cu executare în Dosarul transferurilor

George Copos – trei ani şi opt luni

Mihai Stoica – trei ani şi şase luni

Cristian Borcea – şase ani şi patru luni

Ioan Becali – şase ani şi patru luni

Victor Becali – patru ani şi opt luni

Jean Pădureanu – trei ani şi patru luni

Gheorghe Popescu – trei ani, o lună şi zece zile

Gigi Neţoiu – trei ani şi patru luni

 

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here