Guvernul Ponta III, în stand-by. Președintele îi cere premierului un nou program de guvernare

Miniştrii care au primit încrederea Parlamentului mai au de aşteptat până la preluarea funcţiilor. Preşedintele Traian Băsescu cere ca premierul Victor Ponta să îşi asume un nou program de guvernare pentru a semna decretele de numire. Mai mult, parlamentarii Partidului Democrat Liberal şi cei care fac parte din Mişcarea Populară au depus deja o contestaţie la Curtea Constituţională a României. Premierul şi preşedintele se întâlnesc din nou miercuri, pentru a rezolva blocajul.

 

Cabinetul Ponta III a primit votul Parlamentul, dar miniştrii nu au fost chemaţi la Cotroceni să depună jurământul. Preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu îşi pune semnătura pe decretele de numire până nu vede un nou program de guvernare. „Nu suntem la nivelul la care să credem fără să cercetăm”, a spus preşedintele, adăugând că documentul pe care îl solicită „este contractul dintre Guvern şi electorat” şi „trebuie să reflecte realitatea instalării unui Guvern într-o nouă structură politică”.

Documentul pe care preşedintele îl aşteaptă de la Victor Ponta trebuie să reflecte negocierile pe care acesta le-a avut cu UDMR: „Trebuiesc trecute şi obligaţiile cu privire la stegul secuiesc şi obligaţiile cu privire la Universitatea de la Târgu Mureş.”

Blocajul instituțional a fost analizat de preşedinte şi premier în cadrul unei întâlniri care a durat aproape o oră. „M-am întâlnit cu preşedintele, dar nu am ajuns la nicio concluzie privind procedurile de urmat. Vom mai discuta şi miercuri”, a spus Victor Ponta. Anterior, şeful Executivului anunța că este dispus să îi facă pe plac preşedintelui ca să numească noul Guvern: „Transmitem către Parlament exact modificările cerute de preşedintele Băsescu, îmi angajez răspunderea.”

Nu doar preşedintele Traian Băsescu a formulat obieţii. Democrat-liberalii şi parlamentarii care fac parte din Mişcarea Populară au transmis la Curtea Constituțională o contestație a hotărârii de învestire a noului cabinet. Aceasta ar putea fi dezbătută cel mai devreme săptămâna viitoare. Cabinetul Ponta III a trecut de Parlament cu 346 de voturi pentru şi 192 împotrivă. Oficial, PPDD, PDL şi PNL s-au opus. Potrivit calculelor, cel puţin 20 de parlamentari nu au respectat disciplina de partid.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here