Noaptea telefoanelor încinse. Obama i-a cerut lui Putin evitarea unui conflict armat în Ucraina

Preşedintele american Barack Obama şi liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, au vorbit la telefon sâmbătă noapte timp de o oră şi jumătate. Potrivit Casei Albe, Barack Obama l-a avertizat pe Vladimir Putin că o intervenţie militară în Ucraina înseamnă încălcarea tratatelor internaţionale, iar un astfel de act ar putea atrage după sine izolarea internaţională a Moscovei. În replică, susţine Kremlinul, Vladimir Putin i-ar fi spus liderului de la Casa Albă că Rusia are dreptul de a-şi proteja propriile interese şi cetăţenii din regiune.

 

Vladimir Putin a invocat „ameninţarea reală care există la adresa vieţii şi sănătăţii cetăţenilor ruşi din teritoriul Ucrainei”, dar şi „faptele infracţionale ale ultranaţionaliştilor sprijiniţi de actuala autoritate de la Kiev”, relatează AFP, citată de Mediafax.

 

Washingtonul a luat şi o primă măsură ce dovedeşte tensiunea în creştere cu Moscova. Statele Unite îşi vor suspenda participarea la întâlnirile de pregătire a summitului G8, prevăzut să aibă loc în iunie la Soci, în Rusia.

 

Armata ucraineană este în stare de alertă, după ce Camera Superioară a Parlamentului de la Moscova a aprobat cererea preşedintelui Vladimir Putin de a interveni în Crimeea,  unde Rusia are închiriate baze miliare. Aproximativ 6.000 de militari ruşi au fost trimişi în Peninsula Crimeea, estimează Ministerul ucrainean al Apărării. Moscova susţine că mobilizarea trupelor este în concordanţă cu acordurile militare cu Kievul.

 

Obama şi-a reunit consilierii pe securitate

Conversaţia telefonică dintre Obama şi Putin a avut loc în contextul unei reuniuni de urgenţă a echipei de securitate naţională a preşedintelui american, cu scopul de a examina opţiunile politice menite să conducă la soluţionarea crizei din Ucraina.

 

În cursul conversaţiei telefonice, care a durat 90 de minute, preşedintele american l-a îndemnat pe omologul său rus să-şi retragă forţele din Crimeea şi l-a avertizat în privinţa unei izolări a Rusiei pe scena internaţională, dacă va insista să intervină în Ucraina.

 

Obama i-a spus lui Putin că a încălcat legislaţia internaţională mobilizând trupe în Ucraina şi i-a solicitat să discute paşnic cu autorităţile de la Kiev pe marginea îngrijorărilor sale privind situaţia populaţiei rusofone din această ţară, a anunţat Casa Albă.

 

Mişcările de trupe ruse în Ucraina constituie o „încălcare clară a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, ceea ce este o abatere de la legislaţia internaţională”, i-a declarat Obama lui Putin, potrivit administraţiei americane.

 

În plus, „Statele Unite îndeamnă Rusia să reducă tensiunile prin retragerea forţelor sale de la bazele din Crimeea şi să se abţină de la orice amestec, oriunde, în Ucraina”.

Washingtonul a afirmat că „recunoaşte legăturile istorice şi culturale solide dintre Rusia şi Ucraina” şi a cerut lansarea unui dialog între cele două părţi, „cu o asistenţă internaţională, dacă se impune”. Statele Unite sunt dispuse să participe la acest dialog, potrivit Casei Albe.

 

„În orele şi zilele următoare, Statele Unite vor purta consultări de urgenţă cu aliaţii şi partenerii lor din cadrul Consiliului de Securitate al ONU” şi alte organisme internaţionale, potrivit aceleiaşi surse.

 

De altfel, preşedintele Obama a vorbit la telefon pe tema Ucrainei şi cu omologul francez, Francois Hollande, şi cu premierul canadian, Stephen Harper. La rândul său, Kremlinul a anunţat că Vladimir Putin a vorbit cu preşedintele francez, cu care a analizat posibile soluţii pentru criză şi a convenit să rămână în contact.

 

 

Şi secretarul general al ONU l-a sunat pe Putin

 

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, l-a sunat sâmbătă pe preşedintele rus, Vladimir Putin, pentru a-l îndemna să „înceapă de urgenţă un dialog direct cu autorităţile de la Kiev”.

 

Potrivit unui comunicat al ONU, Ban Ki-moon a subliniat importanţa „restabilirii calmului” în criza ucraineană.

 

„Trebuie ca înţelepciunea să câştige, iar dialogul este cel mai bun mijloc de a pune capăt acestei crize”, a adăugat oficialul ONU.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here