Adolescent adus în șoc hipotermic la Spitalul de copii din Iași, după ce a fost „pescuit” din mijlocul unui lac de acumulare

Foto: adevarul.ro

Un tânăr de numai 14 ani a fost găsit, miercuri dimineaţă, în stare de inconştienţă, plutind în derivă pe barajul de acumulare de pe raza localităţii vasluiene Puşcaşi.

Paznicii lacului l-au observant la primele ore ale dimineţii şi au sunat imediat la 112 pentru a cere ajutor. Poliţiştii au reuşit să tragă pluta la mal după ce au vâslit până în mijlocul lacului. Adolescentul era inconştient şi era în şoc hipotermic.

 

„Copilul era în stare avansată de hipotermie, cu o temperature a corpului de 32 de grade. Pacientul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Vaslui”, a declarant pentru „Adevărul” managerul SAJ Vaslui.

 

Din pricina degerăturilor de la mâini şi picioare s-a impus, în jurul prânzului, transferul la Spitalul „Sf. Maria” Iaşi. Pacientul era în stare mult mai bună decât dimineaţa şi a putut să le ofere anchetatorilor câteva informaţii.

 

Băiatul a declarat că şi-a construit singur pluta din bucăţi de lemn şi pet-uri prinse la margini. S-a dus pe lac la pescuit în după-amiaza zilei de marţi, în jurul orei 17.00. A pierdut vâslele şi curenţii l-au împins spre mijlocul barajului. A încercat să ajungă la mal folosindu-se de braţe dar fiind apa foarte rece nu a reuşit.

 

„Copilul a fost identificat şi i-au fost anunţaţi părinţii cu privire la starea de sănătate”, a declarant Alina Tonică, responsabil mass-media în cadrul IPJ Vaslui. Părinţii minorului sunt divorţaţi şi împărţeau custodia acestuia.

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here