O mână de ajutor pentru Ucraina, dată de firmele de IT din Iași

O companie de IT din Iași vrea să ajute firmele din Ucraina să nu falimenteze, având în vedere criza cu care se confruntă statul vecin. Prin intermediul unui mesaj postat pe internet, reprezentanții societății anunță că sunt dispuși să preia o parte dintre proiectele companiilor ucrainiene de profil, rămase fără angajați, din cauza protestelor de durată. Serviciul va fi gratuit.

 

Ideea de solidaritate a pornit după ce ucrainienii au cerut ajutor. Specialiștii lor s-au mutat în centrul Kievului, la proteste și nu au mai venit la serviciu.

„Oamenii, personalul practic, nu pot să ajungă la lucru și după aceea este o problemă legată de infrastructură, accesul la internet, la comunicații. Putem să venim în ajutorul lor prin preluarea unor operațiuni, începând de la dezvoltarea aplicațiilor, consultanță, până la infrastructură, prin intermediul celor opt filiale pe care le avem deschise în Europa”, a explicat la Digi 24 Cristian Neghină, directorul unei companii IT.

 

Ucrainienii nu pot ține nici măcar legătura cu clienții lor. Această sarcină ar putea fi preluată de domnul din imagine, specialist în consultanță la compania de IT din Iași.

„ – Intermediați legătura dintre companie și clienți. Ați putea face același lucru pentru companie sau companiile din Ucraina care vă vor solicita acest lucru?

-Sigur, nu este ceva nou. Este o experiență pe care o facem de zi cu zi. Avem experiență și expertiză ca să putem face o trecere și o comunicare cu clientul cât mai bine posibil,” a explicat pentru Digi 24 Cristi Iftimie, manager de proiect.

 

Și alți informaticieni sunt pregătiți să ofere sprijin ucrainienilor.

„Mi se pare că vine natural ca noi o echipă de IT să ajutăm frații noștri din Ucraina, în momente grele. Sunt sigur că și ei ar face la fel pentru noi iar prioritatea comună este clientul”, a spus un informatician. 

 

Reprezentanții companiei ieșene susțin că nu vor cere bani pentru sprijinul oferit în aceste momente dramatice pe care le traversează Ucraina.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here