Autorităţile separatiste de la Tiraspol uimesc din nou prin modul în care încearcă să manipuleze mediatic populaţia de pe malul stâng al Nistrului

 

Securitatea transnistreană încearcă să acrediteze ideea că locuitorii din regiune ar putea fi arestaţi „sub pretexte false” de către autorităţile constituţionale. Chişinăul respinge categoric o atare abordare şi dă asigurări că va milita în continuare pentru garantarea drepturilor cetăţeneşti, inclusiv al celui la libera circulaţie.

 

După ce, marţi, procurorul general al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, a anunţat că reprezentanţii organelor separatiste, care l-au agresat pe directorul Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, vor fi daţi în urmărire internaţională şi nu vor mai putea ieşi din Transnistria, miercuri, „comitetul securităţii de stat” (KGB), subordonat autorităţilor transnistrene, le-a cerut tuturor locuitorilor din stânga Nistrului să evite „circulaţia în partea dreaptă a Nistrului”, pentru a nu fi arestaţi.

Totuşi, potrivit ONG-urilor de la Chişinău, pe numele mai multor exponenţi ai regimului separatist de la Tiraspol într-adevăr sunt deschise dosare penale, incusiv pentru multiple asasinate. Numai că asupra acestor dosare nu se lucrează de ani de zile „pentru a nu tensiona relaţiile cu regiunea transnistreană” şi „pentru că Chişinăul nu controlează efectiv teritoriul din stânga Nistrului, iar din această cauză nu poate desfăşura măsuri operative de investigaţie”. 

 

Chişinăul are pârghii, dar nu le aplică

Directorul Asociaţiei „Promo-LEX”, Ion Manole, susține că autoritățile de la Chișinău au toate pârghiile pentru a interveni în acest caz, dar dintr-o anumită frică sau din cauza şantajului nu aplică legea în deplinătatea ei. Potrivit lui, anunțarea în căutare internațională a persoanelor din structurile de forţă de la Tiraspol, care au comis abuzuri contra Republicii Moldova, ar fi măsura cea mai eficientă şi singura cale de a-i pune sub arest. „Ancheta în cazul lui Ion Iovcev trebuie să aibă finalitate. De partea Moldovei sunt legile și documentele internaționale care garantează drepturile omului. Autorităţile Republicii Moldova trebuie, în sfârşit, să se impună ca autorităţi constituţionale recunoscute pe plan internaţional”, a explicat Manole.

Analiştii politici au semnalat că anunţul panicard al KGB-ului de la Tiraspol face parte dintr-o acţiune concertată a autorităţilor separatiste, scopul căreia este de a transforma Moldova şi opţiunea europeană a acesteia în sperietoare pentru locuitorii de pe malul stâng al Nistrului, pentru ca, în cele din urmă, această antipatie creată artificial să fie folosită de forţele loiale Kremlinului pentru a împiedica semnarea, în 2014, a Acordului de Asociere a Moldovei cu UE.

 Sperietoarea NATO

Din acelaşi plan face parte şi comunicatul lansat miercuri de sovietul suprem de la Tiraspol, prin care aşa-zisul „parlament” transnistrean îşi anunţă intenţia de a „înteţi controlul asupra spaţiului aerian al Transnistriei”. Numai că de data aceasta pe post de „sperietoare” este folosit un alt prieten al Moldovei – NATO: “Intensificarea parteneriatului dintre Republica Moldova şi NATO pe domeniul militar este un motiv de îngrijorare pentru independenţa Transnistriei. De aceea e nevoie de un control mai riguros al spațiului aerian”, se arată în comunicatul citat. Analiştii spun că acesta nu este decât un tertip pentru mult-râvnitul plan ruso-transnistrean de repunere în funcţiune a aeroportului militar din Tiraspol.

Alte metode provocatoare de presiune pe care Tiraspolul le-ar putea aplica în raport cu Chişinăul în următoarele luni sunt: intenţia mai veche de a deschide un consulat rusesc la Tiraspol; evacuarea Comisariatului moldovenesc de Poliţie din Bender; blocarea căii ferate; îngrădirea accesului populaţiei de pe malul drept al Nistrului la terenurile agricole situate dincolo de bariera ce delimitează teritoriul acaparat de administraţia separatistă; arestări arbitrare; presiuni asupra şcolilor cu predare în baza grafiei latine.  

(Sursa: dw.de)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here