Martin Schulz va susţine liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni

Preşedintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz, a salutat determinarea autorităţilor de la Chişinău de a continua procesul de integrare europeană a Republicii Moldova şi a anunţat miercuri, în cadrul unei întrevederi cu preşedintele legislativului de la Chişinău, Igor Corman, că va susţine liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni în cadrul votului din PE.
 

Oficialii au discutat despre situaţia politică internă şi evoluţiile la nivel regional. ‘Actuala coaliţie de guvernare de la Chişinău este hotărâtă să asigure stabilitatea politică în ţară şi să continue implementarea reformelor europene pentru apropierea de UE’, a declarat Igor Corman, citat într-un comunicat al parlamentului de la Chişinău.

El a vorbit în cadrul întrevederii despre agenda europeană a Republicii Moldova, elaborarea Planului de Acţiuni pentru implementarea Agendei de Asociere imediat după finalizarea negocierilor şi despre extinderea comunicării cu cetăţenii cu privire la avantajele procesului de integrare în UE.

 

Marţi, Corman s-a întâlnit şi cu liderii grupurilor politice din Parlamentul European, Joseph Daul (Partidul Popular European), Hannes Swoboda (Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor) şi Martin Callanan (Conservatori şi reformişti), precum şi reprezentantul Alianţei Democraţilor şi Liberalilor, Graham Watson, care au declarat că vor susţine liberalizarea regimului de vize pentru Republica Moldova în cadrul votului de săptămâna viitoare din Parlamentul European.

Săptămâna trecută, Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European a aprobat raportul privind liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova. Parlamentul European urmează să se pronunţe pe marginea acestei chestiuni săptămâna viitoare, iar în luna martie ea urmează să fie prezentată şi Consiliului miniştrilor de justiţie şi afaceri interne. Chişinăul speră că decizia va intra în vigoare în prima jumătate a acestui an.

 

 

(Sursa: economica.net)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here