Scandal la Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Fostul stareț al Mănăstirii Golia a cheltuit banii așezământului monahal pe jocuri de noroc

Fostul stareț la Mănăstirii Golia din Iași, Vitalie Donciu, a împrumutat sume importante de bani de la oameni de afaceri pe care nu le-a mai returnat. Sunt voci care spun că banii au fost cheltuiți la jocuri de noroc, de călugărul care a condus una dintre cele mai importante mănăstiri din Iași timp de aproape două decenii

 

Arhimandritul Vitalie Donciu şi-a dat demisia din funcția de stareț al mănăstirii Golia din motive personale. Se pare că monahul îşi făcuse un obicei din a împrumuta bani în nume personal de la diferite persoane.

„A fost el dator cu nişte bani, la nişte oameni. 150.000 de euro. – A împrumutat el? – Da, da! – De la diferite persoane? – De la diferite persoane. -150.000 de euro? – Şi acum îl caută oamenii ăia. L-au căutat că trebuia să-i dea şi banii ăştia. A dat Mitropolia înapoi din datorie,” povestește pentru Digi24 un călugăr. 

Mitropolia Moldovei și Bucovinei recunoaște problemele financiare create de părintele Vitalie și face verificări.

„Părintele Arhimandrit Vitalie Donciu nu mai este, din noiembrie 2013, stareț al Mănăstirii Golia din Iași, fiind nevoit să renunțe la această funcție ca urmare a unor probleme de natură financiară,având unele împrumuturi în bani, nereturnate încă, la diverse persoane fizice sau juridice. Întreaga situaţie este în analiză şi nădăjduim în rezolvarea cât mai grabnică a acesteia,” se arată într-un comunicat emis de Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor.

Apropiați ai fostului stareț spun că monahul, una dintre cele mai respectate fețe bisericești din oraș, a pierdut banii la jocuri de noroc.

„- A luat de la nişte afacerişti de aici de la Ciurea 100.000 de euro şi apoi 50.000 de euro. Bani cash, nu marfă. – Şi banii pe ce i-a cheltuit? – Pe ce i-a cheltuit!? Unde a avut el de cheltuit, pe asta a cheltuit”, au declarat pentru Digi24 apropiații monahului.

Fostul stareț al mănăstirii refuză orice explicație pe această temă. În urma verificărilor care sunt în derulare, Mitropolia Moldovei și Bucovinei va decide soarta fostului stareț.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here