A început simularea pentru Evaluarea Națională. Iată subiectele la Limba și Literatura Română

Marţi, elevii de clasa a VIII-a au susţinut prima simulare pentru Evaluarea Naţională, la Română, iar miercuri, la Matematică, urmând ca rezultatele să fie publicate pe 7 martie. Profesorii spun că subiectele de la aceste teste ar putea fi mai grele decât cele de la examenul propriu-zis, ca în fiecare an, pentru a-i motiva pe elevi să înveţe. Însă, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, susţine că subiectele sunt de nivel mediu, iar notele nu vor fi trecute în catalog.

 

Subiectele simulării examenului de Limba şi literatura română – Evaluarea Naţională 2014

SUBIECTUL I (42 de puncte)

Citeşte, cu atenţie, textul:

 

Câte culori au fost, o, Doamne,

Şi-acum totul e alb, totul e alb –

Până departe sub dealuri

Zăpada sărută întinderile.

 

Din cerul metalic aşteptăm fulgii,

Ca să închid ochii şi să-i simt atingându-mi pleoapele –

Dar unde mai merg când e seară

Şi pe zăpadă urme nu se văd?

 

Când eram copil era destul să privesc

În preajma serii întinderi de zăpadă,

Ca să aud urletele puştii ale lupilor

Şi să-mi joace prin faţă năluci.

 

Acum ştiu că lupul se teme de oameni,

Mai mult decât arborii se teme –

Dar ca şi-atunci, aş sta zile-n şir

Privind mereu înzăpezitele câmpuri.

 

Seara albastră – alb fără margini,

Iată şi fulgii pe care îi aşteptam,

Încremenire – doar timpul se duce departe,

Însă urmele paşilor lui nu se văd pe zăpadă.

 

(A.E. Baconsky, Zăpada sărută întinderile)

A. Scrie, pe foaia de examen, răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos:

1. Noteaza cate un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: merg, destul, încremenire. 6 puncte

2. Precizează diftongii din următoarele cuvinte: Doamne, dealuri, mereu. 6 puncte

3. Selectează un epitet şi o repetiţie din textul dat. 6 puncte

4. Menţionează două trăsături ale genului liric prezentate în textul dat. 6 puncte

5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, semnificaţia versurilor: Câte culori au fost, o, Doamne, / Şi-acum totul e alb, totul e alb – / Până departe sub dealuri / Zăpada sărută întinderile. 6 puncte.

 

B. Redactează o compunere de 150-250 de cuvinte, în care să-ţi exprimi opinia despre semnificaţia titlului poeziei „Zăpada sărută întinderile”, de A.E. Baconsky.

SUBIECTUL al II-lea 36 de puncte

Citeşte, cu atenţie, textul:

Maramureşul este un ţinut de legendă situat în nordul României şi în centrul Europei. Denumit şi Ţara Lemnului, Maramureşul este un loc unde tradiţiile şi obiceiurile parcă stau în loc de peste 2000 de ani. […]

Omul este, de asemenea, un element important în Maramureş. Este înţelept, caracterizat prin creativitate, simţ artistic, hotărâre şi curaj, un om de onoare şi fără frică. El a creat în acest spaţiu un loc unic cu o lege proprie nescrisă, o arhitectură aparte a spaţiului în care trăieşte, un port popular şi un folclor autentic. Inspiraţia izvorăşte din activităţile milenare ce privesc muncile câmpului, munca în pădure şi creşterea animalelor.

Călătorul ce vizitează prima oară această zonă rămâne surprins să descopere oameni originali, care şi astâzi folosesc în activităţile lor multe din mijloacele şi uneltele folosite de strămoşii lor. Elementul care completează imaginea Maramureşului este relieful încântător, variat ca morfologie şi complex prin alcătuire. Personalitatea reliefului este data de o zona montana importanta prin altitudini ce depasesc 2000 metri, dealuri, podisuri si piemonturi si, in cele din urma, zone joase, depresiuni, lunci si campie. Deliciul locurilor este dat de peisaje unice presarate cu capite si clai de fan, cu paduri de foioase frumos pastelate toamna, cu panorame surprinzatoare si ierni geroase cu zapada ce creioneaza imagini desprinse parca din cartile de povesti.

 

A. Scrie, pe foaia de examen, raspunsul pentru fiecare dintre cerintele de mai jos:

1. Formulează câte un enunţ în care să precizezi următoarele aspecte din textul dat:

– zona geografică descrisă; 4 puncte

– numirea a două forme de relief care se regăsesc în zona geografică descrisă; 4 puncte

2. Indică două trăsături ale locuitorilor din zona geografică descrisă. 4 puncte

3. Menţionează ce parte de vorbire este fiecare dintre cuvintele subliniate din secvenţa: Elementul care completează imaginea Maramureşului este relieful încântător, variat ca morfologie şi complex prin alcătuire. 4 puncte

4. Precizează funcţia sintactică a cuvintelor subliniate din secvenţa: Este înţelept, caracterizat prin creativitate, simţ artistic, hotărâre şi curaj, un om de onoare şi fără frică. 4 puncte

5. Transcrie fiecare propoziţie din fraza următoare, precizând felul subordonatei: În Maramureş există mulţi meşteri şi creatori populari, păstrători ai tradiţiilor şi secretelor meştesugurilor populare, care pot fi surprinşi la lucru în atelierele lor. 4 puncte

6. Construieşte o frază alcătuită din două propoziţii în care să existe o propoziţie subordonată predicativă, introdusă prin pronumele relativ „ce“. 4 puncte

B. Redactează, în 80-150 de cuvinte, o scurtă naraţiune în care să prezinţi o întâmplare petrecută în timpul unei vizite reale/imaginare într-o zonă turistică. 12 puncte

Calendarul privind simularea evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a:

Limba şi literatura Română – 18 februarie

Matematică – 19 februarie

Limba şi literatura maternă – 20 februarie

Rezultatele vor fi afişate pe 7 martie.

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here