Zi cu ghinion pentru Călin Popescu Tăriceanu: a fost implicat într-un accident auto

Senatorul PNL Călin Popescu Tăriceanu a fost implicat, marţi, într-un accident de circulaţie produs în municipiul Buzău. Din primele date furnizate de Poliția Rutieră, nu au existat victime, iar accidentul a avut loc din vina unui alt şofer.

 

Potrivit comisarului şef Florina Crucianu de la Poliţia Judeţeană Buzău, accidentul s-a produs pe Aleea Industriilor din municipiul Buzău, unde autoturismul condus de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a fost lovit din spate de o altă maşină al cărei şofer nu a păstrat distanţa corespunzătoare.

„Este vorba despre o tamponare între două autoturisme, fără a fi înregistrate victime. Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Buzău, care conducea pe Aleea Industriilor către Şoseaua Spătarului nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de alt autoturism din faţa sa, lovindu-l”, a spus Florina Crucianu, care a precizat că şoferul din Buzău vinovat de producerea accidentului a fost sanţionat cu trei puncte amendă, informează Mediafax.

Conform sursei citate, cei doi şoferi au fost testaţi de poliţişti etilotestul, stabilindu-se că nu consumaseră alcool.

Călin Popescu Tăriceanu se afla la volanul unui autoturism Ford, care a fost avariat în urma tamponării.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here