Aproape 210 milioane de lei strânse de Finanțele Publice Iași, la 31 ianuarie, numai din taxe și impozite

Rezultatele Administrației Județene ale Finanțelor Publice Iași, la sfârșitul lunii ianuarie 2014, arată o creștere semnificativă a strângeriin taxelor și impozitelor.
 

1. Totalul veniturilor nete realizate, la data de 31 ianuarie 2014, a însumat 209,04 milioane lei, ceea ce reprezintă o creştere cu 34,92 % faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (adică creşterea în mărime absolută  este de 54,10 milioane lei).

În structură, pe bugete şi în cadrul bugetului de stat pe principalele impozite şi taxe, situaţia privind realizarea veniturilor bugetare în perioada analizată, se prezintă astfel:

– Veniturile la bugetul de stat pentru luna ianuarie 2014  sunt în creştere cu 105,57 % faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent; 

– În ceea ce priveşte bugetele de asigurări sociale (bugetul asigurărilor sociale, bugetului asigurărilor de sănătate şi bugetul de şomaj) se înregistrează o creştere a veniturilor încasate cu 5,73 %.

2. Volumul arieratelor recuperabile de la persoane juridice înregistrează la data de 31 ianuarie 2014, o sumă totală de 445,28 milioane lei, în creştere faţă de luna decembrie 2013 cu 28,65 milioane lei.

Arieratele recuperabile de la contribuabili persoane fizice înregistrează la data de 31 ianuarie 2014, o sumă totală de 48,56 milioane lei, în creştere faţă de luna decembrie 2013, cu 1,89 milioane lei;

Pentru recuperarea creanţelor fiscale, la nivelul  structurilor fiscale ale A.J.F.P. Iaşi s-au intensificat măsurile de executare silită, prin aplicarea următoarelor:

–  3.602 somaţii comunicate contribuabililor cu obligaţii fiscale neachitate, a căror valoare totală este în suma de 32,24 milioane lei;

–    4 sechestre aplicate asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând contribuabililor debitori, cu  valoarea de 0,97 mil. lei;

–   282 popriri pe venituri la terţi a căror valoare este de 6,26 milioanelei;

– 2.682 popriri înfiinţate asupra conturilor bancare ale contribuabililor cu datorii, valoarea popririlor fiind de 27,99 milioane lei;

 

Situaţia eşalonărilor la plata până la 31.01.2014:

La nivelul A.J.F.P. Iaşi, până la data de 31.01.2014 un număr de 615 contribuabili au depus cereri de eşalonare la plată pentru obligaţii fiscale neachitate în sumă de 167,59  milioane lei.

Din aceste solicitări, organele fiscale au soluţionat :

– favorabil un număr de 478 de cereri, sumele aprobate la eşalonare fiind în sumă de 77,13 milioane lei;

-nefavorabil un număr de 127 de cereri pentru obligaţii fiscale în sumă de 87,19 milioane lei,

-în curs de soluţionare un număr de 10 cereri pentru obligaţii fiscale în sumă de 3,27 milioane lei.

Prin OG nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/52003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, au fost aduse modificări OUG nr. 29/2011 în favoarea contribuabililor şi care vor încuraja solicitarea de eşalonări a obligaţiilor fiscale neachitate la termen, precum şi respectarea condiţiilor de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here