Exclusiv 7EST. Laicu, pentru noi eşti Necolaiciuc 2. Caracatiţia achiziţiilor directe de la DRDP: angajaţii şi neamurile lor, interlopi, firme de apartament (Text integral)

Spălatul unei maşini la Drumuri Naţionale, regionala Iaşi, costă 60 de lei, nu 20 de lei ca pentru restul lumii. Firme înfiinţate peste noapte câştigă prin achiziţie directă contracte de sute de mii de lei. Unul din directori contractează lucrări direct pe firma unui asociat de-al său. Foşti directori, ajunşi pensionari, continuă să ia bani pe PFA-uri pentru „eficientizarea muncii”. Şi sindicatul primeşte bani, pentru contribuţie la proiecte importante. Directorul Ovidiu Laicu patronează un sistem a cărui regulă este „Toţi banii la noi!”.

 

Bugetul Companiei Naţionale de Drumuri seamănă cu un caşcaval din care fiecare angajat, rude sau prieteni ai acestora, taie căte o felie. Nici măcar nu se ascund, o fac pe faţă. Nu sunt bani pentru autostrăzi, dar direcţiile regionale de drumuri primesc bugete substanţiale, an de an. Sunt milioane de lei din care se înfruptă clientela politică de la nivel local. De când plafoanele pentru achiziţii directe au crescut la 40.000 de euro, iar cele pentru construcţii s-au majorat la 100.000 de euro, s-a spus că preţurile au crescut astronomic. Acum vă prezentăm exemplele concrete, studiul de caz al unei instituţii în care se cheltuie cu nemiluita.

Anul trecut au obţinut contracte cu DRDP interlopi ieşeni, administratori de media, rude ale angajaţilor precum şi firme înfiinţate cu doar două luni înainte. Totul prin încredinţare directă. Cu anunţ pe SEAP doar de atribuire. La DRDP sunt inclusiv foşti directori, ajunşi pensionari, care continuă să primească bani pe PF, prin încredinţare directă.

 

Ovidiu Laicu, directorul DRDP Iaşi, e un fel de păstrător al cheilor de la „Casa şmecherilor”

Afaceri cu Cordunenii

Unul dintre contractele controversate acordate direct de către DRDP a fost semnat la începutul lunii iulie. Ambra Line Production SRL a obţinut 64.088 lei pentru a efectua lucrări de reparaţii la baza Bârseşti, de la SDN Focşani. Lucrarea a fost acordată prin încredinţare directă, deşi Ambra Line Production SRL se afla deja în centrul unui scandal public. O lună mai târziu, Ambra Line a fost trimisă de DNA în judecată pentru spălare de bani.

Firma aparţine lui Gheorghe Clapon şi, în aceeaşi cauză, au mai fost trimişi în judecată Tiberiu Francisc Cristodorescu, Gheorghe Rusu (fost Corduneanu), Călin Vasile, Constantin Corduneanu, Rodica Clapon şi Silviu Iulian Gâtlan. Procurorii DNA susţineau că prin Ambra Line erau spălaţi banii obţinuţi din diverse infracţiuni şi au pus poprire la terţi pentru recuperarea prejudiciului, unul dintre terţi fiind chiar DRDP. „Nu ştiu cum de s-a ajuns la această firmă”, a susţinut Neculai Popovici, purtătorul de cuvânt al DRDP.

 

Şi firma lui Eţcu a luat bani de la DRDP

Pe lângă Ambra Line Production SRL, a beneficiat de un contract de 43.000 lei şi RAL Construct SRL. Banii au fost alocaţi în iunie, pentru renovarea unui canton de la Slănic Moldova. Firma aparţine lui Ştefan Silviu Eţcu, implicat şi el în dosarul care-i viza pe Corduneni, Clapon şi Cristodorescu. Despre Eţcu, procurorii DNA susţineau că se află pe al treilea palier de putere în cadrul organizaţiei. Informaţia a fost făcută publică în august 2013 de Mediafax, care nota faptul că „Membrii clanului Corduneanu, organizaţi după reguli de tip al-Qaeda”.

„Poziţia sa dominantă (despre Tiberiu Cristodorescu, n.r.) în cadrul structurii a fost dată de ascendentul (evident) pe care îl avea faţă de învinuitul Eţcu Ştefan-Silviu, persoană aflată în anturajul magistraţilor Anton Dan (conform declaraţiei magistratului, soţia acestuia a fost angajată «formal», pentru a-i merge vechimea în muncă, dar fără a fi remunerată, la firma învinuitului) şi Scriminţi Elena (căruia firma învinuitului i-a construit o casă)”, a menţionat procurorul în rechizitoriu, potrivit Mediafax.

 

Districtul din Botoşani al Regionalei de Drumuri. Iar se bagă bani în sedii, iar DRDP are cu zecile în Moldova

Bani pentru fiul şefului

În aprilie şi august 2013, DRDP încredinţează, tot direct, două contracte către Radan Construct SRL. Primul contract, de 31.000 lei, viza înlocuirea instalaţiei electrice la districtul Ştefăneşti, iar cel de-al doilea, de 24.400 lei, avea ca obiect repararea echipamentelor de distribuţie electrică la districtul Săveni.

Firma Radan Construct aparţine lui Radu-Cristian Apîntei, originar din Piatra Neamţ şi stabilit la Iaşi. Radu Apîntei este asociat, în firma Euroest Invest SRL cu Iulian Stoica. Acesta este chiar şeful Departamentului de mecanizare, aprovizionare şi administrativ din DRDP. „Nu sunt eu, e fiul meu”, a susţinut Iulian Stoica. Legat de faptul că înregistrările oficiale îl arată pe el şi nu pe fiu drept partener de afaceri cu Apîntei, Stoica a replicat: „O fi folosit datele mele, nu ştiu”.

În luna septembrie, DRDP încredinţează două lucrări şi către Ecoedil Management SRL, firma consilierului local PDL Cătălin Cristian. Firma a primit 28.800 lei pentru lucrări de renovare la Câmpulung şi 23.400 lei pentru reparaţie faţadă şi izolaţie termică exterioară la Potoci – Neamţ.

 

Această spălătorie trăieşte numai pe spatele DRDP. Un spălat la boierii de la Drumuri costă 60 de lei

Spală fiecare maşină de 6 ori pe lună

Tot în decembrie, dar la începutul lunii, a fost încredinţat şi contractul pentru spălarea a 24 de autoturisme. Aleasă a fost SC Miha Expo SRL. Preţul stabilit pentru cele 24 de autovehicule este de 34.620 lei, adică de 1442,5 lei pe bucată. Raportat la cele 12 luni ale anului, spălarea unei singure maşini costă 120,2 lei lunar. Spălătoria Miha Expo SRL practică un tarif de 20 lei/autoturism, ceea ce ar însemna că fiecare maşină este spălată de şase ori într-o lună. La o spălare o dată la două săptămâni rezultă un preţ de 61 de lei pe operaţiune, adică triplul tarifului obişnuit. „Nu reţin toate datele, dar directorul de la DRDP spală des maşina, de mai multe ori pe săptămână chiar. Când pleacă în delegaţie, maşina trebuie să fie curată”, susţine Vasile Chirilă, patronul de la Miha Expo SRL.

„Nu vă pot spune nimic, faceţi adresă scrisă şi veţi primi răspuns”, a susţinut Neculai Popovici. Trebuie menţionat că 7EST a solicitat în scris, pe 3 februarie, informaţii privind cantităţile de antiderapant folosite, dar răspunsurile nu au fost furnizate nici până acum.

 

Şefi plătiţi pe PFA

Încredinţările directe din 2013 făcute de DRDP vizează nu doar firme, ci şi PFA-uri plătite pentru „consultanţă în infrastructură”. Un astfel de contract, în valoare de 26.400 lei, a primit în ianuarie 2013 PFA Silvia Cotnăreanu. Aceasta a fost şefa Districtului Răducăneni, iar banii au fost daţi pentru a fi menţinută în sistem. „Doamna a ieşit la pensie, nu se puteau face angajări, şi am păstrat-o în acest mod”, a explicat Neculai Popovici.

„Nu este singura plătită în ace
st mod. Directorul adjunct investiţii, Ştefan Ilie, şi şefa de la contabilitate, Ghena Abalaşei, sunt în aceeaşi situaţie: sunt pensionari şi au rămas în DRDP plătiţi pe PFA”, spun sursele 7EST din cadrul DRDP. „Nu pot spune nimic, faceţi adresă scrisă”, s-a limitat să exclame purtătorul de cuvânt Nicolai Popovici.

 

Stat în stat este curtea direcţiei regionale de drumuri. Dincolo de poartă începe domnia fărădelegii, ca pe vremuri la CFR 

240.000 lei pentru o firmă nou înfiinţată

Şirul încredinţărilor directe către firme clientelare pare fără sfârşit. În septembrie 2009, DRDP încredinţează trei lucrări către My Clean SRL în valoare totală de aproape 240.000 lei. Pe 16 septembrie este încheiat contractul de 84.000 lei pentru reparaţii interioare la districtul Oneşti, pe 20 septembrie contractul de 67.000 lei pentru reparaţii interioare la District Bacău II, iar pe 26 septembrie se încheie contractul de 90.500 lei pentru Districtul Bacău I.

Firma My Clean este din Iaşi şi are ca principal obiect de activitate servicii de curăţenie. Mai mult, My Clean a fost înregistrată pe data de 29 aprilie 2013, adică cu doar câteva luni înainte ca DRDP să-i încredinţeze direct lucrările. Purtătorul de cuvânt al DRDP, Neculai Popovici susţine că nu ştie cum au aflat cei din conducerea instituţiei de existenţa firmei My Clean SRL.

Încredinţarea unor contracte către societăţi proaspăt înfiinţate este un fenomen la DRDP: şi Ahi Damimar SRL, înregistrată în august 2013, a semnat tam-nisam un contract cu Direcţia pe data de 30 decembrie, obiectul fiind lucrări de renovare şi reparaţii interioare la baza Fălticeni. Preţul: 112.000 lei.

Festivalul cheltuielilor de la DRDP contrastează cu situaţia disperată a altor bugetari din ţară. Un profesor de liceu are un salariu de 1.800 de lei, după 30 de ani de experienţă, cu toate gradele. Până şi la DRDP muritorii de rând, adică muncitorii, au fost sacrificaţi. La sfârşitul anului trecut, invocându-se criza de bani, li s-au tăiat salariile!

 

 

Servicii media contractate în ajunul Revelionului

Pe 30 decembrie, când pregătirile pentru petrecerea de Revelion erau în toi, câţiva funcţionari ai DRDP lucrau de zor. Ei au reuşit să încheie, prin încredinţare directă, mai multe contracte cu unele firme ieşene. AS Media SRL, condusă de Aurel Dobaşu, a primit în acest mod 30.600 lei pentru „servicii de monitorizare şi selecţie a informaţiilor apărute în mass-media referitoare la DRDP”. Altfel spus, 2.550 lei sunt viraţi în fiecare lună către AS Media pentru ca reprezentanţii firmei să citească presa din Moldova şi să selecteze materialele în care apare numele regionalei de drumuri. Aurel Dobaşu este, în prezent, administratorul postului de televiziune TELE’M iar documentaţia pentru încredinţarea contractului a fost făcută din partea DRDP de Neculai Popovici, actual purtător de cuvânt şi fost şef de Departament Comercial.

 

Bani pentru patronul soţiei

Purtătorul de cuvânt al DRDP, Neculai Popovici, este căsătorit cu Eleonora Marina Popovici, realizator TV la TELE’M. „Nu are nicio legătură, nu este niciun conflict de interese. Sunt firme diferite. Da, eu am făcut documentaţia, dar AS Media şi Tele M sunt firme diferite”, a explicat Nicolae Popovici.

 

Câteva din încredinţările directe făcute de DRDP în luna decembrie 2013:

6 decembrie – Miha Expo SRL, spălare 24 autovehicule, 34.620 lei

6 decembrie – Asociaţia Profesională de Drumuri şi Poduri – Filiala Moldova, consultanţă, 65.040 lei

20 decembrie – Eurotech SRL, achiziţie de 67 staţii emisie-recepţie, 64.119 lei

30 decembrie – Romus Trading&Development SRL filiala Iaşi, achiziţie tehnică de calcul şi periferice (20 calculatoare, 7 laptopuri, 14 multifuncţionale, o imprimantă color, router etc.), 96.618 lei

30 decembrie – AS Media SRL, monitorizare presă, 30.600 lei

30 decembrie – AHI Damimar SRL, renovare baza Fălticeni, 111.970 lei

 

Imaginea clasica a unui spital din România. Nu sunt bani, se duc la Drumuri

Comparaţie: cum arată spitalele din Iaşi

Cei 400.000 lei alocaţi doar în decembrie prin încredinţare directă de către DRDP ar putea rezolva o parte dintre problemele de la Spitalul Sfântul Spiridon. „Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) este în plin proces de consolidare şi extindere. A fost mutată şi secţia de maxilo-faciale şi acolo va fi o parte din UPU. Nu se lucrează acum pentru că este iarnă, dar până în toamnă va fi gata. Cu 400.000 lei aş putea cumpăra aparatură medicală performantă, un computer tomograf sau 4 ecografe”, a declarat Ioan Bârliba, managerul de la Spiridon.

 

An de an , reparaţia unei maşini la DRDP costă 6.000 de euro

În primăvara anului trecut, 7EST a realizat o anchetă care dezvăluia că DRDP Iaşi a făcut reparaţii capitale la maşinile regionalei în valoare de 6.000 de euro pe bucată. Practic se reconstruiau nişte maşini noi, cel puţin pe hârtie. Valoarea de piaţă a autovehiculelor nu depăşea 3.000-4.000 de euro, fiind vechi. Directorul Laicu a motivat că e nevoit să bage atât în reparaţii pentru că nu a primit buget să cumpere altele noi.

Şocul a fost altul: în 2012, DRDP Iaşi primise exact acelaşi buget pentru reparaţii capitale la maşini, deci, teoretic, le mai reparaseră o dată. Răspunsul lui Ovidiu Laicu a fost stupefiant: „Da, dar n-am fost eu director anul trecut”. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here