Președintele CJ Prahova, reținut de procurorii DNA. El este acuzat de trafic de influență. Fiul său, deputatul Vlad Cosma, inculpat în același dosar

Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, şi fiul său, deputatul de Prahova Vlad Cosma, au fost chemaţi marţi la DNA Ploieşti pentru audieri. Mircea Cosma a fost reţinut pentru 24 de ore pentru trafic de influenţă.

 

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de deputatul Vlad Cosma, pentru trafic de influenţă (trei acte materiale), iar faţă de Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova, au început urmărirea penală tot pentru infracţiunea de trafic de influenţă. Vlad Cosma ar fi primit de la mai mulţi patroni de firmă denunţători în cauză peste 4,4 milioane de lei.

 

Potrivit surselor din anchetă, dosarul în care sunt implicaţi Vlad şi Mircea Cosma este conexat cu cel al afaceristului Răzvan Alexe, un afacerist din Prahova, cunoscut ca un apropiat al lui Vlad Cosma, care a fost arestat tot pentru trafic de infuenţă, în noiembrie 2013.

 

Alexe a fost denunţat procurorilor de un patron de firmă, iar potrivit referatului procurorilor DNA de atunci, „în perioada 2012-2013, inculpatul Alexe Răzvan, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, respectiv preşedintele Consiliului Judeţean Prahova (Mircea Cosma – n.r.), a pretins şi primit de la un administrator de societate comercială – denunţător în cauză – sume de bani totalizând 5.204.005 lei, disimulate în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv de către firma denunţătorului către S.C. Marconstruct Company S.R.L. şi neexecutate în realitate de S.C. Marconstruct Company S.R.L, ci de firma denunţătorului“.

 

În cauză au mai fost arestaţi, în ianuarie 2014, şi şase afacerişti din Prahova, majoritatea cunoscuţi pentru contractele pe care le-au câştigat cu instituţia Consiliului Judeţean.

 

La rândul ei, Andreea Cosma, fiica lui Mircea Cosma, este urmărită penal de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Dosarul Andreei Cosma ar avea legături tot cu Răzvan Alexe şi cu o reţea destructurată anul trecut, în care este arestat, alături de alte cinci persoane, şi Marcel Păvăleanu, un prahovean care a fost angajat, până în mai 2013, în Secretariatul General al Guvernului.

Ce spun procurorii DNA

Marţi, comunicatul DNA care îi priveşte pe Mircea şi Vlad Cosma arată că „din ordonanţa de efectuare a urmăririi penale au rezultat indicii rezonabile că inculpatul Cosma Vlad Alexandru împreună cu altă persoană apropiată, prin acte materiale repetate, a pretins şi a primit în perioada 2012 – 2013 de la mai mulţi reprezentanţi ai unor societăţi comerciale – denunţători în cauză – importante sume de bani (aproximativ 4.410.149,97 lei) disimulate în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv către două societăţi comerciale, pe care, în fapt, aceştia le controlau.

Sumele de bani au fost pretinse în schimbul intervenţiei la factorii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influenţă, respectiv preşedintele C. J. Prahova, Cosma Mircea (tatăl inculpatului Cosma Vlad Alexandru) astfel încât societăţile respective să obţină, de la instituţia publică, lucrări şi servicii curente de întreţinere a drumurilor publice sau a drumurilor judeţene pe timp de iarnă supraevaluate, dar şi decontarea, cu prioritate, a unor lucrări deja efectuate în temeiul unor contracte anterioare.

 

Contractele erau supraevaluate tocmai pentru a se asigura sumele reprezentând „comisioanele” conform înţelegerilor cu cei doi inculpaţi“.

 

Inculpatului Vlad Cosma i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 alin 2) Cod de procedură penală, iar suspectului Mircea Cosma i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală de suspect, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informaţii.

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here