Traian Băsescu: În jurul nostru nu e pace, iar contaminarea României este ușoară atunci când sunt slăbite instituțiile statului

 

 

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Cluj-Napoca, la dezbaterea Fundaţiei Mişcarea Populară, că România „riscă să rămână” într-o zonă gri” dacă politicienii care încearcă să mențină țara pe drumul spre Vest nu vor găsi sprijin la populație.
 

Mâna de oameni conștienți de ce avem de făcut are nevoie de susținerea populației și eu am încredere că politicienii care încă mențin cu toată energia lor drumul spre Vest al României și integrarea europeană deplină vor găsi până la urmă suport în populație pentru a continua acest drum. Altfel, – și o spun cu mare responsabilitate – riscul este să rămânem într-o zonă gri, în care să nu fim nici europeni, nici neeuropeni și asta ne va aduce prejudicii uriașe”, a precizat șeful statului.

 

Traian Băsescu a amintit și de tensiunile din țările vecine României, avertizând că România de poate „contamina” ușor dacă nu se respectă instuțiile statului și independența justiției.

Nu vreau să dezvolt o teorie legată de politica regiunii în care ne aflăm, dar nu toată lumea și toți vecinii noștri mai apropiați și mai îndepărtați vor ca România să aibă succes în Uniunea Europeană. Depinde însă enorm de reacția populației. Și uitați-vă ce se întâmplă în frontierele noastre. Ucraina este pusă în situația să aibă o mare dezbatere: ori în Uniunea Eurasiatică, ori în Uniunea Europeană, Republica Moldova, fraţii noştri, sunt în situaţia de a avea parte din teritoriu ieşit de sub controlul Chişinăului – mă refer la Transnistria. Mai uitaţi-vă că aici, în sud, e Bosnia-Herţegovina, unde sunt adevărate tulburări. În jurul nostru nu e pace, nu e linişte, iar contaminarea României este uşoară când nu se respectă criteriile politice, când instituţiile statului sunt slăbite, când justiţia este denigrată”, a mai afirmat președintele.

 

(Sursa: digi24.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here