Laicu vinde zăpada de trei ori mai scump decât Minciună. Drumurile Naţionale au folosit aproape exclusiv sare, cu un preţ mult mai mare decât nisipul

Diferenţă mare între cheltuielile făcute de cele mai importante instituţii care s-au ocupat de deszăpezire în judeţ. Cei de la Drumuri Naţionale obţin aceleaşi rezultate ca Drumurile Judeţene, dar cu bani mai mulţi. La Iaşi nu s-a folosit clorură de calciu, deşi avem o staţie de producţie, dar nu sunt maşini speciale.

 

Stocurile de material antiderapant au fost deja epuizate, deşi iarna s-a manifestat la Iaşi doar două săptămâni. Direcţia Judeţeană de Drumuri a consumat până acum circa 4.200 de tone de nisip şi sare şi a solicitat suplimentarea cu încă 1.200 de tone. În schimb, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi păstrează secrete cantităţile utilizate pentru deszăpezire.

 

 

Film ştiinţifico-fantastic aflat în rulare la DRDP Iaşi. Se numeşte „Matrix la deszăpezire” şi reprezintă visul drumarilor. Clorura de calciu este cea mai indicată pe şosele, dar nu şi la Iaşi

Stocuri epuizate la judeţ

Autorităţile judeţene au epuizat săptămâna trecută ultimele cantităţi de material antiderapant şi au solicitat deja suplimentarea stocurilor. „Noi am avut în total 4.200 tone, iar la sfârşitul lui ianuarie am consumat 2.043 tone. Diferenţa a fost utilizată în decembrie şi începutul lui ianuarie, la combaterea poleiului”, a explicat Daniel Minciună, directorul Direcţiei Judeţene de Drumuri. „Am trimis deja camioanele, trebuie să aducem 1.000 tone de nisip şi 200 tone de sare. Pentru drumurile judeţene noi facem aprovizionarea cu antiderapant, la drumurile naţionale se ocupă Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri”, a declarat Ionel Echimov, patronul Eky-Sam SRL, firmă care are contracte cu ambele instituţii pentru a deszăpezi drumurile judeţene, respectiv naţionale.

 

Pe drumurile naţionale, Eky Sam a spus că a înregistrat circa 70-80 de ore de operaţiuni cu toate cele 38 de utilaje: asta înseamnă o factură de 400.000 de lei

DRDP ţine datele secrete

Cantităţile de antiderapant utilizate pentru drumurile naţionale sunt ţinute secrete. „Nu ştiu, cei de la DRDP fac centralizările”, a susţinut Ionel Echimov. Şeful DRDP, Ovidiu Laicu, nu a putut fi contactat, iar purtătorul de cuvânt al instituţiei, Neculai Popovici, a aşteptat două zile o aprobare de la Bucureşti, de la şefii de CNADNR, pentru a comunica cifrele, aprobare care nu a mai venit în timp util.

Nisipul utilizat de DRDP este furnizat de ASIRI Internaţional SRL, o firmă din Neamţ care asigură şi deszăpezirea în judeţul respectiv. Pe 31 octombrie, ASIRI a primit prin negociere directă un contract de 688.000 lei, fără TVA, pentru furnizarea de nisip.

Sarea provine de la Societatea Naţională a Sării, care a primit un contract de 80,4 milioane de lei pentru furnizarea a 400.000 tone la nivel naţional.

 

„Până acum nu am încasat niciun ban de la DRDP, deszăpezirea am făcut-o pe cheltuiala noastră”, Ionel Echimov, patron Eky-Sam SRL

S-a folosit doar sare

Materialul antiderapant poate aduce profituri importante tuturor celor implicaţi în activitatea de deszăpezire. „Noi folosim un amestec de 80% nisip spălat şi 20% sare. Nisipul este preponderent de până la 4 milimetri, dar amestecăm şi nisip de până la 8 milimetri diametrul, pentru aderenţă”, a susţinut Daniel Minciună. „Pentru drumurile naţionale, în 80% din intervenţii am dat doar cu sare, nu şi cu nisip. Aceasta a fost comanda primită de la DRDP. În timp, sarea afectează asfaltul, dar acestea au fost calculele lor”, a declarat Echimov.

Cantităţile şi proporţiile folosite sunt extrem de importante, deoarece preţurile diferă substanţial. Astfel, Salina Ocna Dej vinde sare gemă vrac pentru deszăpezire la preţul de 234,36 lei tona, cu TVA. Preţul nisipului spălat este de 75 lei pentru un metru cub, iar cel nespălat este de 50 lei metrul cub.

 

„Utilajele de pe drumurile judeţene sunt dotate cu GPS şi oricine poate intra pe site-ul Consiliului Judeţean şi să vadă în orice moment unde sunt acestea şi ce fac”, Daniel Minciună, director Direcţia Judeţeană de Drumuri

Diferenţe majore de preţ

Pe 29 ianuarie, DRDP a raportat că a răspândit 106 tone de material antiderapant. În noaptea de 20/21 ianuarie a aruncat pe străzi 200 tone, pe 3 februarie 50 de tone, iar în noaptea de 3/4 februarie, alte 150 de tone de antiderapant. Aşadar, doar în cele 2 nopţi şi 3 zile s-ar fi împrăştiat circa 500 tone de antiderapant pe drumurile naţionale. Proporţia amestecului de nisip cu sare dă, în final, preţul tonei de antiderapant. Dacă s-ar fi folosit un amestec similar cu cel de la drumurile judeţene, din cele 500 tone de antiderapant circa 100 de tone ar fi fost de sare. La un preţ de 234 lei tona, doar sarea ar fi costat 23.400 lei. „Un metru cub de nisip cântăreşte 1,8 tone”, a explicat Daniel Minciună, şeful de la Drumuri Judeţene. Aşadar, cele 400 tone de nisip reprezintă circa 222 metri cubi, ceea ce înseamnă 11.111 lei în cazul nisipului nespălat sau 16.650 lei în cazul în care se foloseşte nisip spălat. Altfel spus, 500 tone de antiderapant cu nisip spălat şi sare costă circa 40.050 lei. În cazul în care se foloseşte doar sare, aşa cum a procedat DRDP, cele 500 tone ajung să coste 117.000 lei. Diferenţa, în acest caz, este de 77.000 lei.

 

Pe drumurile naţionale, Eky Sam a spus că a înregistrat circa 70-80 de ore de operaţiuni cu toate cele 38 de utilaje: asta înseamnă o factură de 400.000 de lei

Cum se fac banii

Cantităţile de materiale utilizate de DRDP sunt ţinute secrete, dar se poate estima că sunt similare cu cele folosite de Direcţia aflată în subordinea Consiliului Judeţean, adică 4.200 tone utilizate până în prezent. În cazul amestecului 20% sare şi 80% nisip, preţul întregii cantităţi ar fi de puţin peste 336.000 lei, în timp ce utilizarea sării în proporţie de sută la sută duce costurile la 983.000 lei.

Cheltuielile făcute pentru deszăpezire au ridicat, de-a lungul timpului, numeroase suspiciuni privind decontarea falsă a cheltuielilor. „Ieşeau cu 3 maşini la stradă şi spuneau că au ieşit cu 30. Astfel decontau carburantul pentru 30 de maşini. De când s-au montat sistemele GPS, maşinile sunt monitorizate şi nu se mai poate face asta. În schimb, nimeni din afara sistemului nu verifică amestecurile de material antiderapant. Poţi folosi nisip de 50 lei metrul cub, adică undeva la 25 lei tona, şi decontezi 234 lei cât pentru o tonă de sare”, au susţinut pentru 7Est surse din interiorul DRDP Iaşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here