Marioara Murărescu a fost înmormântată cu onoruri militare, la Mănăstirea Cernica

Realizatoarea TV Marioara Murărescu a fost înmormântată cu onoruri militare, marţi, în cimitirul dde la Mănăstirea Cernica, în prezenţa a trei înalte feţe bisericeşti. Marioara Murărescu fusese decorată, în anul 2009, cu Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler.

Slujba de înmormântare a realizatoarei de la TVR a fost oficiată de trei episcopi, iar la funeralii a fost prezent şi preotul duhovnic al Marioarei Murărescu.

 

Trecerea în nefiinţă a Marioarei Murărescu nu l-a lăsat indiferent nici pe Patriarhul Daniel, care a transmis un mesaj de condoleanţe.

„Născută într-o familie de preoţi din zona Muscelului şi înzestrată de Dumnezeu cu dragoste pentru tradiţia românească autentică, doamna Marioara Murărescu a cultivat acest dar în timpul studiilor muzicale la Conservatorul din Bucureşti cu renumiţii profesori Emilia Comişel şi Gheorghe Oprea. Aşa cum a declarat public în repetate rânduri, regretata Marioara Murărescu a învăţat de la aceşti doi dascăli să iubească ‘folclorul ca pe ceva viu, care ne reprezintă şi prin care putem să cunoaştem neamul acesta’.
Doamna Marioara Murărescu va rămâne permanent în conştiinţa publică românească prin dragostea şi pasiunea cu care şi-a dedicat întreaga viaţă cultivării valorilor autentice ale folclorului românesc, valorificate constant în emisiunea de cultură muzicală populară românească Tezaur folcloric, realizată la Televiziunea Romana timp de aproape trei decenii”, se arată în mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române.

 

Marioara Murărescu a lucrat timp de 35 de ani la Televiziunea Romană şi a fost implicată activ în descoperirea de talente. Aceasta s-a stins din viaţă vineri, la vârsta de 66 de ani, după o îndelungată suferinţa pricinuită de boală.

 

(Sursa: ziare.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here