Cine este angajatul de la stat care câştigă de nouă ori mai mult decât Traian Băsescu

 

 

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Dan Radu Ruşanu, are un salariu net de 14.000 de euro, fiind unul dintre cei mai bine plătiţi angajaţi de la stat în România.
 

Salariul său este de nouă ori mai mare decât cel al preşedintelui Traian Băsescu şi de aproximativ 14 ori mai mare decât cel al unui ministru. Încă de la crearea ASF, premierul Victor Ponta constata că „se mănâncă o pâine foarte albă la stat”.

Veniturile lunare nete ale prim-vicepreşedintelui ASF şi vicepreşedinţilor ASF sunt echivalentul în lei a 12.000 de euro, a anunţat luni ASF, care a precizat că „salariile lunare nete ale directorilor ASF nu depăşesc echivalentul în lei a 4.000 de euro”.

„Nivelul salariilor angajaţilor din cadrul ASF a fost redus în cursul anului 2013 (prin limitarea exceselor salariale şi a veniturilor nejustificate acordate de către fostele comisii de supraveghere). O a doua etapă de reducere va avea loc în anul 2014”, a anunţat Autoritatea de Supraveghere Financiară, care a precizat că „ASF nu este o instituţie bugetară”. 

Bugetul ASF pentru acest an prevede un nivel al salariilor lunare redus cu mai mult de 15% faţă de momentul comasării fostelor comisii de supraveghere. Măsurile de reducere a salariilor fac parte din politica de organizare şi restructurare a ASF în urma comasării fostelor comisii de supraveghere.

„Salariile angajaţilor ASF sunt în conformitate cu prevederile art.15 din OUG nr. 93/2012. Nivelul salarial ia în considerare nivelul remuneraţiei acordate unor poziţii şi funcţii similare din piaţa financiară, astfel încât să existe o corelare cu nivelul salariilor din entităţile supravegheate şi să fie asigurată independenţa în actul de supraveghere”, potrivit ASF. 

ASF, care a preluat atribuţiile şi personalul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Comisiei Naţionale pentru Valori Mobiliare şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, are rol de a reglementa piaţa asigurărilor, a bursei şi a pensiilor private, cu tranzacţii totale estimate la 6 miliarde de euro pe an.

Lista şefilor din Autoritatea de Supraveghere Financiară:

– Ruşanu Dan Radu – preşedinte
– Dăianu Daniel – prim-vicepreşedinte
– Ursache Mircea – vicepreşedinte, sectorul instrumentelor şi investiţiilor financiare
– Moldoveanu Corneliu – vicepreşedinte, sectorul asigurărilor-reasigurărilor
– Giurescu Ion – vicepreşedinte, sectorul sistemului de pensii private.

 

Sursa: gandul.info

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here