Aproape 500 de români expulzați din Norvegia pentru activități criminale

Poliţia norvegiană consideră că mulţi străini vin în regat pentru activităţi criminale, inclusiv pentru comerţ cu droguri.
 

Statistica din unele regiuni ale Norvegiei arată că aproximativ 60% din cei reţinuţi pentru infracţiuni diverse sunt străini. Un număr record de străini – peste 5.000 – au fost evacuaţi din această ţară în 2013, din motive diferite, dar mai ales pentru activităţi criminale, a anunţat, pe 27 ianuarie, televiziunea NRK, cu trimitere la Frode Forfang, şeful Directoratului pentru problemele migraţiei.

„Este un număr record de imigranţi expulzaţi în ultimii ani”, a afirmat Forfang într-un interviu acordat pentru NRK, precizând că este vorba de o creştere semnificativă. În 2011, Norvegia a expulat puţin peste 3.100 de oameni, în 2012 – aproape 4.000, iar în 2013, cel puţin 5000 de oameni au părăsit Norvegia, cu interdicţia de a se mai întoarce pe o durată determinată. „Observăm o creştere îngrijorătoare a infracţiunilor din Norvegia, majoritatea având legătură cu activitatea criminală”, a explicat şeful departamentului amintit.

Forfang a precizat că organele de apărare a legii au început să folosească tot mai frecvent expulzarea ca formă de pedeapsă. Poliţia consideră că mulţi străini preferă să vină în regat tocmai cu scopul de a întreprinde activităţi criminale, în special, ca să vândă narcotice. Mulţi străini nu au permis de şedere şi intră în Norvegia cu statut de refugiaţi.

Lista celor forţaţi să părăsească Norvegia este condusă de Afganistan (cu 516 persoane), România (499) şi Nigeria (373). Pe această listă, se află şi 151 de ruşi. „Dacă vorbim de ţările din afara Europei, refugiaţii din Nigeria se află printre cei care încalcă legile cel mai frecvent, motiv pentru care sunt frecvent expulzaţi”, a explicat Forfang. El a menţionat că pe listă se află, de asemenea, numeroşi afgani, români şi polonezi. Pe de altă parte, numărul de imigranţi din România, Lituania şi din Polonia a crescut vizibil în Norvegia în ultimii ani.

Populația Norvegiei a votat de două ori împotriva aderării la UE în cadrul unor referendumuri organizate în 1972 şi 1994.

 

(Sursa: capital.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here