Președintele CJ Brăila către o jurnalistă: „Îi dau două picioare în gură. Nu ţi-e ruşine, mă? Du-te-n p… mă-tii!“

Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, a înjurat o ziaristă la Comandamentul de iarnă la care era prezent şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.

Enervat de întrebările jurnalistei Mădălina Poenaru de la B1 TV, Bunea Stancu s-a ridicat de la masa oficială, după încheierea conferinţei de presă şi a spus către ceilalţi demnitari: „Nişte obraznici, nişte fâţe, mă! Îi dau două picioare în gură“.

 

El s-a adresat apoi jurnalistei, întrebând-o unde trebuie să-i trimită demisia, adăugând: „Nu ţi-e ruşine, mă? Du-te-n p… mă-tii!“

 

Jurnalista B1 TV Mădălina Poenaru îl întrebase dacă nu consideră că ar trebui să-şi dea demisia, la fel ca prefectul Gheorghi Obreja, explică Adevărul.

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, care este şi şeful PSD Brăila, a fost plecat toată această perioadă, în care judeţul Brăila a fost sub cod roşu de viscol, iar autorităţile au instituit stare de alertă. Presa locală a aflat că Bunea Stancu a fost în concediu, la schi, în Austria. „Şi încă mai aveam concediu“, a precizat Bunea Stancu.

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here