EXCLUSIV 7EST. Rameder vs. Ilegitim. Bătaie pe 6 MILIOANE DE EURO. Moştenitorii industriașului ieșean își cer terenurile înapoi.

Familia Rameder vrea să pună mâna cu orice preţ pe un teren situat în aproperea cartierului ieșean Dancu. Rameder spune că terenul ar valora cam 6 milioane de euro și este primit ca moștenire. Actualul deținător este Vasile Ilegitim, administratorul societăţii Phoenix SA, care spune că are 44 de hotărâri judecătorești favorabile.

 

În 1907, Ioan Rameder, de origine austriacă, a fost primul proprietar al fabricii de cărămizi. Materia primă a folosit-o pentru construirea Palatului Culturii. Urmaşii sunt mândri de realizările înaintaşilor, motiv pentru care nu vor renunţa prea curând la încercările de a-şi întregi averea.

 

 

Soții Rameder nu sunt săraci și pot obține încă 6 milioane de euro în instanță

Unul dintre cele mai istovitoare procese civile din istoria postdecembristă a Iaşului îi are ca protagonişti pe moştenitorii familiei Rameder şi pe Vasile Ilegitim, patronul societăţii Phoenix SA şi totodată al cotidianului regional Evenimentul. S-au judecat aproape 15 ani fără să existe un verdict final sau măcar o înţelegere între cele două părţi. Tot balamucul a început când a fost revendicat terenul unde a funcţionat fosta fabrică de cărămidă Rameder. În exclusivitate pentru săptămânalul 7est, Emilia Rameder (moştenitoarea familiei) dar şi Vasile Ilegitim au acceptat să-şi expună punctele de vedere. Aflați într-un război aproape total, cei doi nu mai comunică de câţiva ani decât prin intermediul avocaților.

 

Se simte hărţuită de avocații lui Ilegitim

Emilia Rameder, în vârstă de 69 de ani este soţia lui Ioan Rameder, moştenitorul constructorului cu acelaşi nume. Soţia a primit în urmă cu câțiva ani procură pentru a se ocupa de procesul de revendicare. Conform Emiliei Rameder, familia are dreptul la proprietate pe o suprafață de 4,4 hectare, situate pe strada Aurel Vlaicu nr.87, acolo unde funcţionează societatea lui Ilegitim. Femeia susţine că a fost nedreptăţită după Revoluție și, de aceea, în 1999 a început seria proceselor împotriva societăţii Phoenix SA. În acest moment, procesul aflat pe rol la Judecătoria Iaşi a fost suspendat. ”Fabrica nu a fost demolată. E clădirea cum era la 1907. Prima acţiune am făcut-o în 1996. Am cerut terenul aferent fabricii. El (Ilegitim) îmi trimitea avocaţii lui să mă iscodească. Am văzut ce încerca să facă, să mă intimideze”, a spus Emilia Rameder.

 

 

Emilia Rameder s-a săturat de procese

Tot ce vrea: împăcare de 500 de mii de euro

Emilia Rameder a explicat faptul că s-a săturat de procese şi că este dispusă să renunţe la acţiunile în instanţă doar dacă primeşte suma de 500 de mii de euro, sau chiar mai puţin. „Nu mă las, nu-i iert. Mi-a spus (Vasile Ilegitim, n.r.) că avocata lui câştigă tot. E deşteaptă, şi eu aş fi vrut să am aşa un avocat. El trebuie să recunoască totul. Din punctul meu de vedere, poate să-şi facă mendrele în continuare, vă spun sincer. Dar nu să mă facă să fac gesturi extreme! Bineînţeles, suma să rămână aceeaşi (500 de mii de euro, n.r.). Nici atâta nu vreau”, a declarat Emilia Rameder.

 

Vrea să protesteze

Pentru că instanţa nu a pus-o în posesie, Emilia Rameder promite că se va duce la sediul instituţiilor europene, cu o pancartă, pentru a-şi arăta nemulţumirea. „Mă duc în acest an, dacă este nevoie. Am fost la Bruxelles şi în decembrie. Vrem doar ce ni se cuvine, nimic mai mult. Nu duc lipsă de bani, dar ce al nostru e al nostru”, adaugă Rameder. În acest moment, familia Rameder locuieşte într-o vilă de pe strada Florilor.

 

Pe terenul revendicat este sediul Phoenix, firma lui Vasile ILegitim

Varianta lui Ilegitim: vor să mor

La început, Vasile Ilegitim nu a vrut să comenteze propunerea de împăcare a familiei Rameder. „Dumneavoastră sunteţi intermediar? Vă sun mai târziu”, a spus Ilegitim, contactat telefonic de reporterii 7est. Ulterior, a acceptat o întâlnire faţă în faţă. Acesta a povestit că este sătul de procesele cu Rameder, motiv pentru care recent s-a îmbolnăvit. Vasile Ilegitim susţine că, după anii 1990, mama lui Ioan Rameder a câştigat cinci hectare dar care au fost lipte de terenul aflat în proprietatea Phoenix SA. Între timp, femeia ar fi vândut terenul. Ulterior, moştenitorii au cerut încă o dată hectarele, graţie unei erori a comisiei de fond funciar conform căreia terenul cu pricina s-ar afla în incinta societăţii, şi de aici ar fi început tot balamucul. „Prima fabrică a fost bombardată în război. Dar, ea a fost reconstruită. După aceea a fost preluată de Cooperativa de Reconstrucţie. Nu are dreptate. Am 44 de hotrări judecătoreşti definitive. Probabil la început au deschis procesele din greşală. După, şi-au fi zis că merge.  Probabil îşi doreşte să mor ca să vadă dacă are şanse cu altcineva. Contestă orice, mi-a făcut plângeri penale la care am primit NUP. A atacat hotărâri judecătoreşti care nu erau încă publicate. Eu am emoţii când aud de termene. Mai mult, acum au şi bani…de procese”, îşi aminteşte Ilegitim.

 

Puteau să vândă unui francez

Acum 4-5 ani, un investitor francez ar fi fost interesat de terenul societăţii Phoenix SA. Ar fi plătit cam 4 milioane de euro. Societatea avea datorii la stat, în acest moment aflându-se cu un picior în faliment. „Şi eu am făcut o prostie. M-a gândit ca  din banii ăştia să îmi acopăr datoriile şi dacă rămâne ceva nu au decât să-i ia. Atunci au sărit în sus. L-am trimis pe avocatul meu la casa Remeder iar ea (Emilia-n.r) i-a spus să vorbească cu avocatul. Avocatul Moşuţi a cerut două milioane de euro. Francezii nu mai ştiau acum de unde să cumpere şi au renunţat la idee”, continuă  administratorul Phoenix SA. În acel moment şi Remeder a regretat, pentru că s-ar fi mulţumit cu mult mai puţin faţă de cât a cerut avocatul.

 

Supermarket în loc de cărămidă

O ultimă speranţă pentru Vasile Ilegitim de a plăti datoriile la stat vine de la investitorii germani. „Voi avea o discuţie cu reprezentanţii lanţului german de supermaketuri Real. Ei sunt interesaţi să cumpere terenul. Vom vedea dacă vom ajunge la o înţelegere. Lunile astea vom discuta”, a încheiat Vasile Ilegitim. Oricum, nu mai are de gând să cadă la o înţelegere financiară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here