Cum te influenţează culorile să cumperi diferite produse

 

Culorile pe care le vedem ne influenţează şi ne pot transmite, indirect, unele mesaje. Acesta este şi motivul pentru care companiile le folosesc cu atenţie atât în mediul online, cât şi în magazine, scrie Business Insider.
 

Chiar dacă efectele culorilor pot fi subiective şi pot varia de la o cultură la alta, unele dintre acestea au un înţeles universal. Spre exemplu, roşul este perceput drept o culoare care exprimă căldură, iar albastrul drept o culoare rece.

Cei care fac cumpărături din impuls răspund cel mai bine la roşu, negru sau albastru închis, motiv pentru care aceste culori pot fi întâlnite în cazul restaurantelor fast-food, al outlet-urilor şi al magazinelor care fac lichidări de stoc. Practic, cele trei culori îi impulsionează pe oameni să cumpere produsele promovate prin intermediul lor.

Brand-urile care au un mesaj prietenos, vesel sau plin de încredere folosesc culoarea portocalie pe site-uri. Fanta, spre exemplu, foloseşte culoarea aceasta pentru a-i face pe consumatori să acţioneze imediat, spontan.

Companiile care încearcă să îşi atragă clienţii prin mesaje ce implică stabilitate şi siguranţă folosesc albastrul pentru site-urile lor. Printre acestea se numără American Express, Skype sau Pfizer.

 

Mai jos, cele mai comune emoţii şi reacţii pe care le au persoanele atunci când văd o anumită culoare:

– galben – optimist şi tineresc, de multe ori folosit pentru a atrage atenţia celor care trec pe lângă vitrine;

– roşu – energie, creşte numărul bătăilor inimii, declanşează sentimentul că trebuie luată imediat o decizie, de multe ori folosit pentru lichidări de stocuri;

– albastru – declanşează o senzaţie de încredere şi de securitate, de multe ori folosit în promovarea băncilor şi al afacerilor;

– verde – asociat cu sănătatea, cea mai uşor de procesat culoare pentru ochiul uman, folosit pentru relaxarea cumpărătorilor în magazine;

– portocaliu – agresiv, cere celui care îl vede să acţioneze, să cumpere sau să vândă;

– roz – romantic, feminin, folosit pentru a promova produse pentru femei sau pentru tinere;

– negru – puternic, folosit pentru a promova produse de lux;

– mov – folosit pentru a calma, de multe ori utilizat pentru a vinde produse antirid.

 

Sursa: gandul.info

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here