STUDIU: Turiştii români preferă Roma, Viena, Praga şi Paris de Valentine's Day în acest an

Fontana di Trevi, Turnul Eiffel şi castelele din Praga îi atrag pe turiştii români de Valentine’s Day în acest an, iar numărul celor care vor petrece sărbătoarea îndrăgostiţilor într-o destinaţie externă va creşte cu 20% comparativ cu anul trecut, arată un studiu al portalului de turism Vola.ro.
 

Numărul românilor care vor petrece în acest an Valentine’s Day într-o destinaţie externă va creşte cu 20% deoarece sărbătoarea este la începutul weekend-ului în 2014 şi pentru că evenimentul este din ce în ce mai mediatizat în România. Cele mai căutate destinaţii sunt, după cum arată rezervările, Roma, Viena, Praga, Paris şi Barcelona, potrivit Vola.ro.

 

„Se caută destinaţiile romantice, dar şi accesibile ca preţ. Valentine’s Day din 2014 prinde weekend-ul şi, mai mult, se desfăşoară în extrasezon, când tarifele oricum sunt mai mici decât în alte perioade ale anului. Tocmai din acest acest motiv, Roma, Viena şi Praga sunt în top 5 la preferinţe”, a declarat într-un comunicat transmis MEDIAFAX Ioana Bălănescu, directorul departamentului Pachete Turistice din cadrul Vola.ro.

Potrivit sursei citate, Parisul a rămas în top şi întotdeauna s-a cerut, mai ales de Valentine’s Day. Roma a urcat pe primul loc în clasament nu doar pentru că este o destinaţie ieftină, ci şi pentru că este percepută ca un oraş romantic. În plus, companiile aeriene au promoţii în această perioadă.

 

Preţul unui city break la Paris de Sfântul Valentin porneşte de la 300 de euro de persoană şi acoperă biletul de avion cu taxele incluse, trei nopţi de cazare în cameră dublă cu mic dejun şi asigurarea de călătorie. Acelaşi pachet, dar la Roma, poate fi cumpărat la tarife începând de la 175 de euro de persoană, la Viena sau la Praga de la 200 de euro de persoană, în timp ce pentru Barcelona un tânăr îndrăgostit trebuie să scoată din buzunar cel puţin 250 de euro.

„Desigur, la aceste pachete se poate adăuga o croazieră pe Sena, o cină la Turnul Eiffel, tururi de oraş, bilete pentru autobuzele Hop on Hop Off sau carduri cu reduceri la principalele obiective turistice şi la restaurante. Se constată că din ce în ce mai mulţi români pleacă în vacanţe cu ocazia zilei de Valentine’s Day. Majoritatea preferă pachetele de tip city break în Europa pentru că sunt mult mai accesibile decât vacanţele în afara continentului şi turiştii nu au nevoie decât de câteva zile libere. Din acest motiv, Valentine’s Day de anul acesta este foarte căutat. Pachetele sunt cu plecări joi şi vineri şi durează până duminică sau luni. Cu siguranţă se va simţi o creştere de cel puţin 20% a numărului de români care aleg să petreacă Valentine’s Day într-un oraş european, din estimările Vola.ro”, se mai arată în comunicat.

 

De multe ori, de Valentine’s Day, hotelurile adaugă la pachete coşuri cu fructe, sticle cu şampanie sau mici cadouri de bun-venit.

Valentine’s Day este „Ziua Îndrăgostiţilor” în tradiţia occidentală şi se sărbatoreşte pe data de 14 februarie.

Agenţia de turism online Vola.ro a devenit în luna octombrie a anului trecut, pentru al treilea an consecutiv, compania de tehnologie cea mai dinamică din Europa Centrală, potrivit topului Deloitte Technology Fast 50 Central Europe, după ce în ultimii cinci ani şi-a majorat veniturile de peste 57 de ori, ajungând la 92,8 milioane de lei în 2012.

Vola.ro este cea mai mare agenţie de turism online din România şi deserveşte persoane fizice sau companii, oferind bilete de avion de linie şi low-cost, rezervări hoteluri, city break-uri, vacanţe, asigurări medicale de călătorie şi servicii de rent-a-car.

 

Sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here