Ieșeni mușcați de câini

Câinii fără stăpân au făcut noi victime în județul Iași. În cursul zilei de ieri, doi bărbați au ajuns la Spitalul Municipal Pașcani, după ce au fost mușcați de maidanezi.

 

Victor Amarandei în vârstă de 43 de ani din Pașcani se afla pe o stradă din municipiu, când a fost atacat de un câine maidanez. Bărbatul, care era și sub influența băuturilor alcoolice, a căzut jos, iar animalul l-a mușcat de față. Pășcăneanul a ajuns în Compartimentul de Primiri Urgențe în jurul orei 19.25. I-a fost toaletată plaga și a plecat la domiciliu, refuzând să fie transferat în Iași pentru consult de specialitate.

 Al doilea caz este al unui bărbat din localitatea ieșeană Ștroiești. Constantin Corbu, în vârstă de 38 de ani, se afla tot în cursul zilei de ieri pe o stradă din localitate, iar un câine l-a mușcat de gamba stângă.

 Ambii pacienți au fost vaccinați antirabic și au plecat la domiciliu.

 

(Sursa: newspascani.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here