Oficial CE: E nedrept să avem alte criterii pentru România şi Bulgaria la Schengen

Purtătorul de cuvânt al CE, Michele Cercone, a declarat, miercuri, că România şi Bulgaria sunt pregătite pentru a adera la Schengen, iar introducerea unor criterii noi, care nu au fost aplicate altor ţări, este o măsură nedreaptă.

Întrebat de legătură pe care unele state UE o fac între aderarea României şi Bulgariei la Schengen şi rapoartele MCV, purtătorul de cuvânt Michele Cercone a reiterat faptul că CE nu face această conexiune. „Am spus întotdeauna clar că evaluarea şi includerea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen şi raportul MCV sunt două exerciţii diferite pe care nu vrem, şi nu vedem necesitatea, de a le conecta. Lucrurile sunt foarte clare: România şi Bulgaria au fost deja evaluate în ceea ce priveşte criteriile şi obiectivele (…) pentru a vedea dacă sunt gata să adere la Schengen. Rezultatul este foarte clar: un mare «da», şi acest lucru a fost recunoscut chiar de către miniştri în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne”, a spus Cercone.

 

Oficialul european a atras atenţia că ar fi nedrept ca România şi Bulgaria să fie supuse unor noi criterii în vederea aderării.

„Nu avem nevoie de criterii noi, de obiective noi pentru a spune în mod clar şi răspicat că Bulgaria şi România sunt pregătite să intre în Schengen. Orice alte legături şi orice alte criterii sau obiective, sau chiar legătura politică dintre cele două lucruri (Schengen şi MCV) înseamnă să supunem cele două ţări, în mod nedrept, la criterii suplimentare la care alte ţări nu au fost supuse când au fost evaluate pentru Schengen”, a declarat purtătorul de cuvânt.

 

CE „lasă la latitudinea statelor membre să evalueze dacă consecinţele politice ale acestui raport sunt pozitive sau negative şi ce însemnătate au pentru atitudinea lor politică faţă de aderarea la Schengen”, a mai spus Michele Cercone, rugat să comenteze declaraţiilor autorităţilor de la Haga, care doresc două rapoarte MCV pozitive pentru a lua o decizie privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen.

 

La rândul său, Mark Gray a explicat că CE nu caracterizează rapoartele MCV în termeni de „pozitiv sau negativ”. „Credem că rapoartele vorbesc de la sine, cuvintele vorbesc de la sine. Nu este treaba Comisiei să caracterizeze, să spună dacă un raport este pozitiv sau altul este negativ. Dacă statele membre decid să facă acest lucru, este treaba lor”, a spus Gray.

 

Sursa: mediafax.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here