Produsele de igienă sunt tabu în mediul rural [VIDEO]

Igiena personală este un subiect tabu în mediul rural. Oamenii parcă sunt certaţi cu apă, săpunul sau pasta de dinţi şi nu văd necesitatea igienei după mersul la toaletă.

Mai mult, sătenii consideră că doar bărbaţii trebuie să se spele pe mâini după ce merg la toaletă, iar femeile sunt scutite de acest obicei. Problemele stomatologice cu care se confruntă marea majoritate a locuitorilor din mediul rural sunt rezultatul igienei precare şi a lipsei de educaţie din familie.

 

Problema igienei personale şi a consumului de produse care întreţin curăţenia fiecăruia dintre noi este una acută în mediul rural. Nimeni nu pune preţ pe produsele de igienă personală şi de aceea se confruntă cu probleme grave de sănătate. Oamenii din comunele limitrofe ale Iaşului confunda adesea produsele pentru igiena cu obiectele personale sau cu podoabele.

 

Se spala pe mâini când îşi aduc aminte, unii lipsindu-se de acest obicei după ce merg la toaletă. 

 

Mentalitatea prezenta în foarte multe familii din mediul rural este că doar bărbatul trebuie să spele pe mâini după ce merge la toaletă.

 

Cea mai gravă problemă la sate o reprezintă afecţiunile stomatologice. Studiile efectuate de Facultatea de Medicină Dentară arată că peste 80 la sută din populaţia din mediul rural suferă de afecţiuni ale dinţilor. Profilaxia acestor probleme este igiena orală, mai pe româneşte spălatul pe dinţi.

 

Statisticile europene ne situează pe ultimile locuri în privinţa consumului de produse de igienă personală şi acest lucru se vede cu ochiul liber. Chiar dacă reportajul a fost realizat în mediul rural, este de ajuns să ne urcăm într-un mijloc de transport într-o zi toridă pentru a ne da seama că şi unii orăşeni au probleme în folosirea apei şi săpunului.

 

{flvremote}http://www.iasitvlife.ro/data/_stiri_video/2013/05_mai/28/igiena_un-tabu_A.flv
{/flvremote}

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here