Fantastica poveste a unui tenor român CONDAMNAT LA MOARTE de comuniști. Vasile Moldoveanu a cucerit lumea, dar românii abia dacă au auzit de el

Vasile Moldoveanu este un nume cvasinecunoscut în România, dar celebru în mediile artistice înalte din lume. A apărut în 105 spectacole pe scena Teatrului Metropolitan din New York, după ce regimul comunism l-a condamnat la moarte şi l-a exilat forţat de România vreme de 38 de ani.
 

Mari critici de operă din lume au scris de-a lungul timpului că celebrul trio format Carreras, Domingo şi Pavarotti ar mai fi trebuit să includă şi un al patrulea tenor, pe românul Vasile Moldoveanu.

Despre talentul şi performanţele scenice ale lui Vasile Moldoveanu, ajuns acum la vârsta de 78 de ani, au curs râuri de elogii în presa de specialitate din toată lumea în ultimii 35 de ani.

În România, însă, referinţele la cariera lui fenomenală sunt incredibil de puţine. De blocada informaţională s-a ocupat regimul comunist, precum şi absurdul legislativ care i-au interzis artistului să se întoarcă în ţară încă 21 de ani după 1989.

Pe 24 august 1972, Vasile Moldoveanu a plecat în Germania, pentru audiţii, la invitaţia a doi impresari care l-au observat pe scena Operei Naţionale Române din Bucureşti, amintește Adevărul.

Soţia lui, Maria Margareta Babeanu Moldoveanu, o altă celebritate în lumea artistică a vremii, prim-balerină la Operă, plecase şi ea cu câteva zile mai devreme, în calitate de turist. Nu s-au mai întors. Comuniştii, sufocaţi de furie, i-au transmis prin intermediul informatorilor din Occident că a fost condamnat la moarte. Infracţiunea: „refuzul înapoierii în ţară“.

Mai mult, securistul operei, infamul locotenent-colonel Iosif Bistran, care „s-a mai ocupat“ şi de alţi intelectuali celebri români, precum Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu sau Paul Goma, le-a transmis colegilor tenorului că, dacă îl întâlneşte, îl împuşcă chiar cu mâna lui.

În 1974, odată cu modificarea Codului Penal al vremii, condamnarea i-a fost comutată la 6 ani de închisoare. Nu s-a putut întoarce în România decât în 2010, atunci când instanţele române l-au achitat la capătul unui proces foarte lung. A trebuit să facă apel de la distanţă şi să ceară rejudecarea cazului.

 

Adus în Statele Unite de celebra casă de producţie Columbia

Plecarea în Germania a fost echivalentă în debutul carierei fulminante. Primul angajament l-a primit la Opera de Stat din Stuttgart, în 1972. Din 1976 a cântat la Operele de Stat din München şi Viena. În 1977 a semnat contracte cu operele din Berlin şi Chicago, iar în 1978 la Hamburg. În 1979 a atins apogeul carierei: primele apariţii la Metropolitan New York şi la Covent Garden din Londra. Intrase sub impresariatul celebrei case de discuri Columbia, care a insistat să-l aducă în SUA. Au urmat 11 ani de contract cu „Met-ul“ şi 105 apariţii în spectacole. I-a avut ca parteneri de scenă, printe mulţi alţii, pe Placido Domingo, Luciano Pavarotti, Renata Scotto, Montserrat Caballe sau Joan Sutherland şi a cântat sub baghete unor dirijori faimoşi, precum James Levine, Nello Santi, Francesco Molinari Pradelli sau Roman Polanski.

Vasile Moldoveanu, născut la Constanţa în 1935, locuieşte încă de la sfârşitul anilor ’70 la Monte Carlo. S-a putut întoarce în România abia în 2010, la capătul procesului în care a fost achitat pentru infracţiunea de înaltă trădare.

A ales să vină la Iaşi, oraş în care fratele lui este stabilit de zeci de ani. A intrat în contact cu lumea operei, atât în Capitala Moldovei, cât şi la Bucureşti şi a ascultat îngrijorările potrivit cărora lumea operei din România are un viitor incert.

În cele din urmă, a fost convins de Beatrice Rancea, managerul Operei Române din Iaşi, să conducă timp de trei săptămâni un Master Class, un curs de perfecţionare la care participă 14 tenori, baritoni şi başi angajaţi ai instituţiei de cultură.

Cursul este programat în perioada 13 – 31 ianuarie, dar Vasile Moldoveanu este hotărât să se mai întoarcă până în vară pentru a pregăti temeinic spectacolele din stagiunea de vară. Se arată convins că, la Iaşi, poate fi pus în scenă un spectacol de operă de talie internaţională.

„Tinerii din România sunt mult mai tentaţi să plece din ţară. Încerc din toate forţele mele să-i conving să nu-şi ia mai multe angajamente, să nu accepte să cânte în câte două spectacole pe seară pentru bani. Am văzut voci care s-au distrus în 3-4 ani în ritmul acesta. La Opera din Iaşi sunt foarte tineri şi foarte doritori să meargă pe linia justă. Corespunde vocii lor repertoriul pe care l-au atacat“, spune pentru Adevărul tenorul Vasile Moldoveanu.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here