De la Bangui vine o relatare cumplită: conflictele inter-confesionale au devenit atât de teribile încât a reapărut canibalismul ritual ca formă de răzbunare împotriva adversarului.
Un tânăr din comunitatea creştină a ucis pe cel care, anterior, îi masacrase familia, un tânăr din comunitatea musulmană, i-a dat foc apoi i-a mâncat un picior.
Este un un semnal, încă unul deoarece au mai fost semnalate alte episoade similare în ultimele săptămâni, că războaiele locale, infinitele conflicte mai mult sau mai puţin importante care au marcat viaţa unora dintre statele africane în perioada post-colonială (niciodată terminată, niciodată rezolvată) tind să evolueze în ceva cu mult mai grav, sursă de nelinişte profundă pentru întreaga comunitate internaţională: se transformă în războaie religioase cu potenţial imediat de extensie trans-naţională.
Momentul care a declanşat acest proces se situează în perioada Primăverii Arabe şi imediat după încheierea ei, odată cu apariţia unui vid de putere de care au încercat să profite mişările fundamentalist islamice, declanşând o adevărată epocă de tulburări, nesiguranţă şi incertitudini, explică observatorii Adevărul.
În paralel, o parte dintre facţiunile islamiste care au contribuit direct la căderea regimurilor dictatoriale din ţările Maghrebului, după ce au intrat în conflicte dure cu forţele armate (vezi cazul Egiptului), au început să se deplaseze către sud, dincolo de Sahara.
Aducând în zonele respective cantităţi mari de arme, stabilind un fel de no man’s land care le-a permis să treacă foarte uşor (ca şi acum) dintr-un stat în altul, realizând chiar performanţa de a izola regiuni întregi, unele mai mari decât mai multe state europene puse împreună, acum bază de operaţiuni pentru alimentarea altor conflicte, din ce în ce mai spre sud.
Bazându-se în primul rând pe o acceptare reală la nivelul populaţiilor a practicilor cele mai dure impuse de Sharia, dar şi de continuarea unor tradiţii pe care influenţa culturală colonială şi contactul cu civilizaţia occidentală nu au reuşit să le schimbe în nici un fel. Probă, această hartă a unei realităţi tragice, mutilarea genitală feminină, admisă şi perpetuată pe scară mare, continentală, şi în zilele noastre.
Condiţiile implantării islamismului fundamentalist sunt extrem de favorabile: valul de schimbări climatice care a afectat zona, seceta prelungită cu efecte dezastruoase asupra şeptelului, combinat cu starea de nesiguranţă devenită endemică în urma nenumăratelor lovituri de stat şi conflicte tribale, a produs migraţii masive de populaţie, delocalizări devenite acum permanente din cauza temerii de întoarcere în zone de acum sub stăpânirea militară a unor grupări armate rivale. Şi în acest caz se observă o mutaţie la nivelul conflictului.
Până acum, tradiţional, conflictele izbucneau, de regulă, între triburile locale, pe baza vechilor animozităţi lăsate moştenire de logica de dominaţie a epocii coloniale. Dacă vă amintiţi, procedeul uzual, folosit în primul rând de britanici, apoi preluat de toate puterile coloniale, era să se selecteze unul dintre triburile cel mai mici pentru a deveni bazinul care avea să genereze viitoarea elită administrativă locală, arată analiștii Adevărul.
Copii acelui trib erau trimişi la şcoală în metropolă, lor le erau destinate toate posturile de conducere din administraţie, pentru ei se crea o legislaţie favorizantă şi protectivă. Rezultatul logic a fost cel de creare a unei diviziuni sociale pe cât de reale, pe atât de tragice, cea care a provocat şi continuă să provoace masacre teribile, răzbunare a unor generaţii de umiliţi şi reduşi la scalvie faţă de cei văzuţi drept protejaţii stăpânilor colonialişti.
În acest moment, tendinţa de evoluţie a conflictelor este spre dimensiunea inter-comunitar religioasă. Se pare că începe o organizare a unui răspuns al comunităţilor creştine împotriva presiunii enorme pusă în ultima perioadă nu de concetăţenii lor musulmani cu care trăiau în pace de secole, ci de facţiunile armate fundamentalist islamiste care încearcă să ocupe şi să controleze din ce în ce mai multe teritorii, coborând de la bazele lor din Mali (zona de nord, în jurul oraşului Tombuctu) înspre inima Africii Negre. Acolo unde se află statele cu resurse imense şi, foarte adeseori, cu armate destul de mici şi slab antrenate.
De aici, apelul statelor respective la comunitatea internaţională pentru o intervenţie armată cât mai rapidă şi cât mai amplă pentru restabilirea ordinii. Iar primii apelaţi şi primii care răspund sunt tot ţările foste prezenţe coloniale în zonă, cele care încă resimt un fel de obligaţie istorice faţă de fostele lor colonii. Intervenţia însă, chiar dacă se adaugă trupe ONU, chiar dacă sunt solicitate trupe din statele africane, rămâne limitată ca efecte datorită imposibilităţii de depăşire a liniei care înseamnă intrarea şi susţinerea unui război civil de durată.
Şi, pe de altă parte, datorită constatării că mijloacele puse la dispoziţie de comunitate internaţională sunt pe departe insuficiente atunci când vorbim despre un răspuns minimal la uriaşa problemă a maselor de refugiaţi care continuă să sosească în bazele constituite de trupele ONU şi Crucea Roşie Internaţională. Dar care fug instantaneu de acolo în momentul când luptele se apropie de zona respectivă, încercând cu disperare să treacă în statele vecine, la fel de sărace, cu aceleaşi probleme tensionate între comunităţile lor religioase, cerând şi ele sprijin internaţional, aflate oricum într-un echilibru fragil al puterii politice. Priviţi doar la amplitudinea prezenţei militare franceze, la solicitarea directă a statelor africane respective…
Costurile unei eventuale amplificări la nivel regional a confruntărilor religioase între creştini şi musulmani ar fi enorme, ducând la o foarte rapidă destabilizare a întregii Africi negre şi la o presiune uriaşă asupra comunităţii internaţionale care priveşte cu destulă spaimă la un asemenea scenariu care ar implica probleme majore în accesarea resurselor deţinute sau exploatate majoritar de mari companii americane, occidental europene sau chineze. Evident, gândirea merge mai departe, spre o posibilă conjuncţie a zonelor de conflict, tot pe bază religioasă, în estul şi vestul Africii, cu o conexie spre nord-est, către Orientul Mijlociu, dar şi cu o inflamare suplimentară a Maghrebului, cu piesa sa centrală, Egiptul.
Acesta este unul dintre motivele pentru care referendumul constituţional de azi din Egipt reprezintă o miză enormă căci un Egipt care nu numai să refuze dar şi să interzică islamismul fundamentalist ar însemna o breşă reală într-un fenomen care, acum, prin amploare, riscă să schimbe multe dintre datele cu care se operează în jocul strategic mondial.
(Sursa: adevarul.ro)
