Misterul a fost spulberat: Victor Ponta a fost în Italia, într-o vizită privată

Premierul Premierul Victor a oferit prima reacţie după vizita Victoriei Nuland la Bucureşti, în emisunea „Sinteza zilei“, la Antena 3. Premierul a anunţat că a fost plecat, cu familia, în Italia, acolo unde s-a întâlnit cu liderul socialiştilor italieni în vederea congresului Partidului Socialist European  de luna viitoare.

 

Iată declaraţiile lui Victor Ponta:

O să fie un an foarte bun 2014, pentru că o să se termine foarte bine. Cred că ultimii 9 ani au fost răi, am fi putut trăi mai bine. Au fost ani de războaie politce din cauza unui om. Până la urmă, fiecare dintre noi se gândeşte că ar fi trebuit să-mi fie mai bine. Anul ăsta închidem cei 10 ani, pe care n-o să-i mai primim înapoi.

Avem programată o vizită privată în Italia, am fost acolo cu soţia mea. M-am întâlnit cu omologul meu, pentru că peste o lună va fi Congresul PES, în care se va desemna candidatul pentru Comisia Europeană. Este ceva ce ne afectează pe toţi.

Despre vizita Victoriei Nuland: Ştiam care este subiectul principal, l-am discutat în CSAT, ştiam de ce vine doamna Nuland la Bucureşti. Este un subiect confidenţial, însă aspura căruia domnul Corlăţean este îndreptăţit să spună punctul de ve dere al Guvernului. Este un subiect care ţine de relaţaţia dintre România şi SUA. Faptul că a venit să certe Guvernul, este o iluzie fanariotă. Poziţia doamnei Nuland a fost apreciativă la nivelul României.

Nu am fost la schi, nici la vânătoare la Balc. Pe 22 decembrie mă voi duce la Cotroceni să-l ajut pe Băsescu să-şi strângă bagajele. În restul zilelor, am trecută câte o activitate, iar lucrurile private sunt extrem de normale.Când nu sunt la Guvern, sunt cu familia. De altfel, preşedintele ştia unde sunt, pentru că SPP ştie întotdeauna unde mă aflu.

Orientarea noastră pro-europeană a fost asumat de toată clasa politică. E bine că suntem membri UE şi parteneri NATO. N-am văzut presa băsistă spunându-i lui Corlăţean să ridice problema vizelor. Această problemă nu o discutăm bătând cu pumnul în masă. Propaganda împotriva românilor şi a bulgarilor este un lucru rău. Când se sare calul din partea unor oameni politici, în special de dreapta, trebuie să ai o poziţie.

Despre relaţiile externe ale României:  Văd că doamna Merkel are relaţii cu Rusia extrem de importante. Cu cât avem adversari mai puţini, cu atât mai bine pentru România. În acest an se decide viitorul UE, sunt alegeri, este important să fie cineva care cunoaşte România. Vreau să deschidem România către mai mulţi parteneri. Din relaţiile noastre externe a beneficiat Traian Băsescu în mod personal. Eu vreau să profite toţi românii.

Vreau să vă felicit pentru petiţie. Dacă domnul Băsescu găseşte 1.000 de oameni pentru o petiţie, dvs găsiţi 100.000. Acesta este raportul. Dar nu aceasta este soluţia. problemele le rezolvăm noi. Dacă nu cedăm până în decembrie, sistemul se va prăbuşi până la reprezentantul lui politic. Sper să nu fie anchetaţi oamenii care au semnat petiţia, cum a fost la referendum. Dacă e aşa, semnez şi eu repede, ca domnul Papici să nu mă mai ocolească.

Despre Traian Băsescu:  Dvs. aţi descoperit cum un preşedinte îşi foloseşte funcţia pentru a se îmbogăţi ilicit şi imoral. În sfârşit, cel care a stat la baza acestui schimb de terenuri, domnul Fuia, este anchetat. De la 1 ianuarie, s-a ridicat interdicţia pentru străini de a cumpăra terenuri în România. Guvernul a făcut un proiect de lege, votat de Parlament, care pune nişte condiţii celor care vor cumpăra. Traian Băsescu a refuzat să promulge această lege. Sper că nu e un interes privat. A făcut-o din dorinţa de a ne face ceva rău. A refuzat să promulge şi legea energiei verde, sper că nu şi-a cumpărat şi eoliene. A refuzat să promulge legea parteneriatului public-privat, discutată cu CE. Toate aceste lucruri rele sunt decontate de Băsescu şi omamenii lui, de asta nu-i votează nimeni. Se adaugă la lupta împotriva lui Băsescu. Vom revota toate aceste legi. probabil că va semna la 12 noaptea, o chestie de copil cu probleme. În felul ăsta, oamenii nu uită, are grijă Traian Băsescu.

Există voinţa politică la nivelul întregului USL de a se afla adevărul.

Despre maghiarii care pot cumpăra terenuri: Cred că a fost o declaraţie un pic provocatoare. Inconştienţa unui om de a nu promulga legea este cu atât mai mare. Se poate sesiza UE.

Despre CSM: E simplu să-şi dai seama dacă îi place conducerea CSM după cum îi atacă gazeta Cotroceni, EVZ. La ce scrie gazeta Cotroceni, e clar că nu-i convine. Acele cozi de topor, Morar, Papici, Macovei încă există.Nu trebuie ca USL să controleze justiţia, dar acele pârghii lăsate de Traian Băsescu să fie întrerupte. Sper ca CSM să acţioneze. Cel mai mare jaf în România a fost cu retrocedări. Zeci de milioane luate printr-o hotărâe judecătorească. În România s-a retrocedat de trei ori teritoriul României. Judecătorul de la Arad, care a dat un sat întreg înapoi, este cercetat. Justiţia este un domeniu care trebuie reformat, după ce pleacă Traian Băsescu.

Despre Adrian Năstase: Îmi menţin declaraţia că este condamnat politic.Nu are nicio legătură cu independenţa justiţiei. Am spus că procesele penale împotriva lui Năstase au fost începute imediat după ce a pierdut alegeri în 2004, de către Morar şi Macovei. Scopul lui Băsescu a fost distrugerea omului politic Adrian Năstase. E o realitate. N-am voie să spun realităţi? Ce legătură are cu independenţa? Nu vreau să trăiesc într-o ţară în care nu am voei să spun ceva ce este evident pentru toată lumea. Poate că Băsescu se gândeşte că e un Dumnezeu acolo sus care te vede. Când nu se face dreptate d epământ, tot s eface undeva. Mai bine că nu a dat nicio declaraţie.

Despre noul Cod Penal: Noul Cod Penal nu este unul rău, adoptat pe baza unui proiect asumat de Predoiu, cerut de Băsescu. Acum nu le mai place Codul. Sunt gata să modific prin OUG articolele care afectează libertatea de exprimare şi libertate presei, dar Codul trebuie să intre în vigoare. CCR a decis că trebuie să avem insultă şi calomnia ca infracţiuni. Parlamentul spune că nu trebuie să fie în legea penală. În februarie am dreptul să dau OUG şi voi da. Poate toţi cei care am fost calomniaţi de macoveişti îi facem să plătească. Pentru funcţii, doamna Macovei trădează pe oricine. A făcut enorm rău României. 

Despre USL: În 2009, românii nu l-au votat pe Băsescu. Se va afla adevărul despre acele alegeri. Voi milita pentru adevăr. Mâine vom avea întâlnirea informală şi vom anunţa cum vom candida. Cred că a fost o discuţie foarte bună astă seară, mâine vom anunţa discuţii importante. Adversarul nostru rămâne Traian Băsescu. Trebuie să ne ţinem de cuvânt. M-am văzut şi luni cu domnul Antonescu. Astăzi am discutat despre lucruri concrete. Nu am vorbit despre liste comune. La europarlamentare vor fi două motoare care vor trage în aceeaşi direcţie.Tot mesajul nostru politic va fi comun. Nu-i nevoie să facem din nou congrese, a fost nevoie să regăsim spiritul USL. Duşmanul comun este Traian Băsescu. La europarlamentare, vom lua mai mul decât împreună.

USL nu se va rupe. Sunt convins că vom rămâne împreună. Căderea lui Băsescu va fi momentul simbolic.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here