97 de militari și 2 generali condamnați în dosarul „Mită pentru avansări”

Zeci de militari au fost condamnați, miercuri, în dosarul ”Mită pentru avansări”, relatează B1 TV.

Astfel, 97 de militari și doi generali au fost condamnați în dosarul de corupție ce vizează angajările din Armată.

Generalul Ion Marian a primit patru ani de închisoare cu executare, în timp ce pedepsele celorlalți nu depășesc doi ani de închisoare cu executare.

Decizia a fost luată de un complet de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi poate fi contestată la Compeltul de cinci judecători.

Militarii au fost judecaţi pentru fraudarea unor concursuri de angajare în armată.

În anul 2010, la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” Piteşti, au avut loc, în luna august, două concursuri pentru ocuparea unor posturi de maiştri militari şi subofiţeri, constând în probe scrise la materiile limbă engleză, matematică-fizică, legislaţie, pregătire militară generală şi psihotehnică.

Promovările erau făcute ilegal. Folosindu-se de puterea funcţiilor şi a gradelor militare pe care le deţineau, inculpaţii cu funcţii de conducere au acţionat în aşa fel încât unii candidaţi să promoveze în mod ilegal, după ce primiseră subiectele la unele probe scrise, în schimbul unor sume de bani.

 

 

(Sursa: b1.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here