95 kilograme de peşte confiscate de poliţiştii de frontieră brăileni

FOTO: adevarul.ro
Poză simbol
Poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila au depistat, pe timpul desfăşurării unei acţiuni de prevenire a faptelor de braconaj piscicol, două persoane de sex feminin care transportau cantitatea de 95 kilograme de peşte, fără a deţine documentele legale.

 

În data de 29 mai a.c., lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră  Brăila, pe timpul desfăşurării unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, au oprit pentru control, la intrarea în localitatea de frontieră Trufeşti, judeţul Brăila, un autoturism marca Dacia1310, în care se aflau brăilencele R. M. în vârstă de 23 ani şi S. R. în vârstă de 48 ani.

         

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, poliţiştii de frontieră brăileni au descoperit cantitatea de 95 kilograme de peşte din specia scrumbie, provenită din pescuit şi pentru care persoanele nu au putut prezenta documente legale. Cantitatea de peşte, în valoare de 2.360 lei, a fost ridicată şi predată unei societăţi de profil spre valorificare, iar autoturismul folosit la transportul peştelui a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

 

Pe numele celor două femei, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor ori produselor din peşte obţinute din pescuit.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here