700 de medici specialişti, prezenţi la Congresul Naţional de Chirurgie Cardiovasculară de la Iaşi

Eveniment medical organizat în premieră la Iaşi! În perioada 26-29 septembrie, la Iaşi se va desfăşura Congresul Naţional de Chirurgie Cardiovasculară, aflat la a noua ediţie. Tot o premieră este şi faptul că la congres vor fi invitaţi şi medicii de familie, care vor fi instruiţi cum să îngrijească bolnavii cu afecţiuni cardiovasculare sau care au avut operaţii pe cord. 

 

Congresul National de Chirurgie Cardiovasculară va reuni la Iaşi 700 de specialişti din ţară, dar şi din Spania, Italia, Germania, Polonia, Franţa, Siria, Rusia şi Republica Moldova. Reuniunea se va desfăşura în parteneriat cu Societatea de Medici şi Naturalişti Iaşi, care sărbătoreşte 180 de ani de la infiinţare.

 

„Ca şi tematici ale congresului vor fi abordate actualitatea în chirurgia coronariană, chirurgia aortei, chirurgia modernă a valvulopatiilor, urgenţe în chirurgia cardiovasculară, asistenţă circulatorie, actualităţi din anestezia cardiovasculară, patologia congenitală cardiovasculară, tulburările de ritm,” a spus  Grigore Tinică, managerul Institututului de Boli Cardiovasculare Iaşi.

 

La congres sunt invitaţi şi medicii de familie din Moldova, pe care cardiologii îi consideră extrem de importanţi în relaţia cu pacienţii. De altfel, în urmă cu doi ani Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi a derulat un proiect cu finanţare europeană în urma căruia 240 de cabinete ale medicilor de familie din şase judeţe ale Moldovei au fost dotate cu electrocardiografe, calculatoare şi softuri.

 

„Participă medici din rural, participă medici care au cabinetul la 100 de kilometri de un cabinet de cardiologie şi vă daţi seama ce înseamnă să găseşti un caz mai deosebit, un caz grav şi să ai posibilitatea să-i pui un diagnostic foarte corect şi să-l trimiţi către o clinică specializată”, a spus Dan Pletea, medic de familie.

 

„De multe ori pacientul întârzie foarte mult între medicul de familie şi spitalul terţiar, el întârzie, se păierde uneori timp preţios. Aşa, putându-se face o electrocardiogramă chiar la medicul de familie care este recepţionată de noi via net printr-un program special noi avem posibilitatea să orientăm pacientul înainte ca el să pornească către un spital,” a declarat medicul Mihaela Grecu, medic primar cardiolog.

 

Proiectul a presupus investiţii de un milion şi jumătate de euro în echipamente, iar până acum au fost realizate 30.000 de electrocardiograme care au fost transmise la Institutului de Boli Cardiovasculare în vederea stabilirii unui diagnostic.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here