500 de şcoli şi grădiniţe vor fi renovate până la finalul anului

Alte câteva sute de unităţi de învăţământ care au toaletele în curte sau nu sunt alimentate la reţeaua de apă vor fi modernizate, astfel încât de anul viitor să poată primi avize sanitare. Ministerul Dezvoltării dă bani şi pentru reabilitarea sau construirea din temelii a 250 de centre culturale la sate.

Peste 2500 de şcoli şi grădiniţe funcţionează fără aviz sanitar. Cele mai multe, din cauză că nu au apă curentă şi canalizare şi nici toalete în incintă. Telejurnalul TVR a prezentat până acum zeci de astfel de cazuri. De exemplu, în comunele Şelaru, Râu Alb, Bărbuleţu sau Comisani din Dâmboviţa, şcolarii înfruntă frigul atunci când merg la toaletă.

În alte şcoli, nici până astăzi nu sunt gata lucrările de renovare începute acum 8 ani. La Scutelnici, în Buzău, devizul iniţial pentru lucrări era de 850 de mii de lei. Dar între timp s-a triplat.

500 astfel de şcoli şi grădiniţe sunt pe lista celor care vor primi bani europeni pentru finalizarea lucrărilor şi dotări.

Anul acesta, încă 1400 de microbuze şcolare vor ajunge în special la sate. Şi tot în mediul rural vor fi renovate sau reconstruite căminele culturale.

Pentru toate aceste proiecte, miniştrii Dezvoltării Regionale, Educaţiei şi Culturii au încheiat astăzi protocoale. Parte din banii necesari vor fi alocaţi din fondurile europene, parte de la buget.

 

 

 

 

Sursa: tvr

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here