27.000 de lei s-au strâns în cadrul Campaniei „Salvați istoria Iașului – Salvați Casa Creangă”

Joi, 18 februarie 2016, în Biblioteca din Pavilionul Amfiteatru, din cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași a avut loc conferința de Presă de lansare oficială a Campaniei de strângere de fonduri „Salvați istoria Iașului – Salvați Casa Creangă”. Campania inițiată de Institutul de Psihiatrie „Socola” sederulează sub patronajul Ministerului Culturii și a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

 

La conferința de Presă au participat: dr. Gabriel Oprișanu, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola”, preotul Constantin Sturzu, consilier cultural al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, istoricul Leonidas Rados, şeful Departamentului de Istorie a culturii din cadrul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” Iași, Dr. Andreea Szalontay, medic primar şef Secţie VI Acuţi a Institutului de Psihiatrie „Socola”  din Iaşi.

 

 

Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași a inițiat în luna ianuarie 2016, Campania de strângere de fonduri intitulată „Salvați istoria Iașului – Salvați Casa Creangă” destinată reabilitării clădirii unde pe vremuri a funcționat seminarul în care povestitorul Ion Creangă a urmat cursurile pentru a devine preot.

 

Clădirea aflată în prezent într-un stadiu avansat de degradare se află în curtea Institutului de Psihiatrie „Socola”, și a aparținut complexului „Seminariului de la Socola”, înființat la 1803 prin strădania mitropolitului Veniamin Costachi și a domnitorului Alexandru Moruzzi. Școala l-a avut ca elev și pe Ion Creangă (1855-1858) și a funcționat la Mănăstirea Socola până la sfârșitul lunii decembrie 1885, după care a fost mutată în orașul Iași.

 

Ținând cont că spațiul nu are activitate medicală directă s-a ales această metodă de finanțare urmând să fie amenajat un Muzeu, dar și deschiderea unui Centru de Cercetare pentru copii și adolescenți care au nevoie de suport psihologic fiind afectați de dependența de tehnologie cum ar fi telefoane mobile, tablete sau computerul.

 

În cadrul conferinței de presă au fost prezentați partenerii campaniei „Salvați istoria Iașului – Salvați Casa Creangă”, evenimentele care se vor desfășura în cadrul proiectului și noul afiș al campaniei.

 

„Considerăm că istoria este un element extrem de important ca să realizezi lucruri mărețe pe viitor, este foarte important să apreciezi și să cunoști istoria, mai ales că toate clădirile Institutului sunt monument istoric. Am considerat ca renovarea Casei Creangă este foarte importantă din acest motiv, aici vrem să realizăm un Muzeu care să reflecte trecutul îmbinat cu partea inovativă, prin înființarea unui Centru de Cercetare a cărui componentă importantă este cea referitoare la copii.

 

Suntem foarte onorați că Ministerul Culturii și Mitropolia Moldovei și Bucovinei sunt parteneri în Campania noastră. Mitropolia Moldovei și Bucovinei a realizat o donație importantă pentru acest proiect și Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan ne-a asigurat că se va implica activ în acțiunile pe care le vom derula în vederea strângerii fondurilor pentru Casa Creangă. De asemenea colegii mei din Institutul de Psihiatrie „Socola” vor participa cu donații cu sume importante ca în scurt timp această clădire să arate altfel, nu așa cum o vedem astăzi”, a precizat Dr. Gabriel Oprișanu, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola”.

 

Tot în cadrul evenimentului au fost făcute publice sumele colectate până în prezent în campaniei.

 

 

„În zece zile de campanie s-a strâns suma de 27.000 de lei, din care, 10.000 de lei au fost donați de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, o contribuție importantă a venit și din partea Sindicatului Sanitas Iași, iar, restul sunt donații din partea unor persoane fizice, dar și din partea angajaților Institutului. Mass-media are un rol semnificativ pentru ca mesajul campaniei să ajungă în comunitate şi din acest motiv vă solicităm în continuare sprijinul în mediatizarea acestui proiect”,a declarat Dr. Gabriel Oprișanu, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola”.

 

Reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei susțin că este foarte important salvarea clădirii unde a funcționat prima scoală de învățământ teologic din România și a dat asigurări că  întreaga campanie se bucură de întreg sprijinul din parte Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

 

„Mă bucur ca ne aflăm într-un moment care să puncteze renașterea acestui edificiu și mai ales momentul în care această clădire va prinde viață.

Înaltpreasfințitul Teofan a fost foarte receptiv la inițiativă Institutului „Socola” de a renova această clădire. Este un demers pe care îl vom susține la modul concret, financiar și nu doar la modul declarativ. Este o clădire importantă pentru istoria învățământului teologic, gândindu-ne că Seminarul „Veniamin Costachi” este prima școală unde s-a predat în limba română care a format numeroase personalități atât pentru Biserica Ortodoxă cât și pentru neamul aceasta. Ne bucurăm că această clădire urmează să aibă o destinație foarte concretă și practică alături de acel Muzeu, să fie și acest Centru de Cercetare în beneficiu copiilor noștri care sunt din ce în ce mai dependenți de realitatea virtuală de aceste dispozitive electronice moderne.

 

Trebuie să recunoaștem că sunt mulți copii care sunt tentați de aceste tehnologii, care le fură copilăria și le afectează dezvoltarea ulterioară. Să nu uităm că și acest așezământ, Seminarul „Veniamin Costachi” a fost înființat tot cu gândul acesta că dacă nu vom avea preoți și profesori cu un anumit grad de cultură și o anumită așezare și sănătate duhovnicească, nu putem avea un popor sănătos. Lucrurile se leagă, este ca un arc peste istorie între ce s-a făcut și gândul care a pus piatra de temelie în anul 1803 și ce se va întâmpla acum”, a precizat Preotul Constantin Sturzu, consilier cultural al Mitropoliei  Moldovei și Bucovinei.

 

Reprezentanții Mitropoliei au dat asigurări că vor susține toate acțiunile desfășurate în cadrul acestei campanii.

 

„Mitropolia Moldovei și Bucovinei și-a onorat statutul de partener în această campanile și a făcut o primă donație în valoare de 10.000 de lei, urmând să mai ajutăm atât financiar cât și prin alte mijloace atât prin mediatizare prin canalele de comunicare bisericești, dar și prin această acțiune de sensibilizare a celor care pot să ofere donații de la simpli credincioși până la instituții și firme Vedem numai beneficii în această campanie o susținem și ne bucurăm că domnul director s-a gândit să ne ia ca partener și îi mulțumim că putem să ajutăm”,a subliniatPreotul Constantin Sturzu, consilier cultural al Mitropoliei  Moldovei și Bucovinei.

 

O filă de istorie a Casei Creangă

O filă din Istoria Seminarului Veniamin Costachi a fost prezentată de istoricul Leonidas Rados, şeful Departamentului de Istorie a culturii din cadrul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” Iași, domnia sa a facilitat vizita la  Institutul „Socola” a ministrului Culturii Vlad Alexandrescu.

 

„Pentru istoria educației, istoria Bisericii și chiar pentru istoria românilor, Seminarul de la Socola înseamnă infinit mai mult decât școala pe unde a trecut, ca învățăcel, Ion Creangă, la jumătatea secolului XIX.  Înființat la 1803/1804 prin bunăvoința domnitorului fanariot Alexandru Moruzzi și prin strădania mitropolitului Veniamin Costachi, Seminarul s-a afirmat drept cea mai înaltă școală ecleziastică din Principatele Române, poziție pe care și-a păstrat-o chiar și după Unirea din 1859, în pofida subfinanțării cronice; nu e lipsit de relevanță să amintesc faptul că o instituție asemănătoare a apărut în Țara Românească abia la 1836, așadar la trei decenii de la fondarea școlii de la Socola.

 

Seminarul a avut nu doar elevi celebri, dar și profesori pe măsură, școliți la universități din străinătate: clericii Filaret Scriban, Melchisedec Ștefănescu, Vladimir Suhopan, ajunși de altfel în vârful ierarhiei ecleziastice, mirenii Gheorghe Erbiceanu, faimos profesor de greacă, fratele său Constantin Erbiceanu, viitor profesor de teologie la Universitatea din București și vicepreședinte al Academiei Române, medicul Anastasie Fătu, sau Petre Râșcanu, viitor profesor de istorie la Universitatea din Iași, și mulți alții.

 

Este un act de normalitate să cer salvarea edificiului, dar și să  sprijin, după propriile puteri, această inițiativă. Fără îndoială, Iașul a pierdut prea mult din capitalul lui simbolic pentru ca noi, membrii acestei comunității, să asistăm în continuare tăcuți la degradarea și în final, la distrugerea monumentelor noastre istorice, imagini ale unui trecut remarcabil”, a declarat  istoricul Leonidas Rados, şeful Departamentului de Istorie a culturii din cadrul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” Iași.

 

 

Înființarea unui Centru de Cercetare a stârnit interesul părinților

Înființarea la Iași a unui Centru de Cercetare pentru Copii și Adolescenți a stârnit interesul multor părinți din țară care se confruntă cu probleme reale de dependență de tehnologie în rândul copiilor. Specialiștii Institutului au prezentat o parte din motivele necesare înființării unui asemenea Centru.

 

„Conducerea Institutului împreună cu specialiștii unității am gândit acest Centru de Cercetare pentru copii și adolescenții dependenți de tehnologie modern, calculator, telefoane mobile ca o reancorare a acestor copii în viața reală în cea prezentă. Reinventarea copilăriei așa cum ei ar trebui să o trăiască orice copil cu socializare directă, cu joc, cu povești care să stimuleze inteligența imaginația pe care noi am uitat să o folosim această dependență de calculator afectează gândirea, memoria, atenția și apar problemele emoționale și de comportament la acești copii.

 

Nu excludem folosirea acestor tehnologii  ele sunt necesare și utilizate de către toată lumea, dar, trebuie să facem o distincție între a utiliza aceste tehnologii și a deveni dependent de ele. Așa cum știm copilul nu are simțul format a realității pe care un adult poate să îl aibă, de aceia noi oferim sprijin, consiliere și suport acestor copii și  familiile lor”,a precizat dr. Andreea Szalontay, medic primar şef Secţie VI Acuţi a Institutului de Psihiatrie „Socola”  din Iaşi.

 

Pentru o mai bună transparență, lunar se va organiza o conferință de presă unde vor fi făcute publice donațiile și modul cum sunt administrate fondurile strânse.

Persoanele care doresc să sprijine acest proiect pot face donații în următoarele conturi:

RO33TREZ40620F370100XXXX. TREZORERIA IASI INSTITUTUL DE PSIHIATRIE SOCOLA, CUI4541165.

sau în conturile deschise la Sucursala BCR Iași:

RO38 RNCB 0175 0336 1957 0001 USD;

RO54 RNCB 0175 0336 1957 0004 EUR;

RO81 RNCB 0175 0336 1957 0003 RON;

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here