Nu știu cum vi se pare vouă, dar finalul celui de al doilea deceniu din mileniul ăsta pare că ne-a adus o densitate apreciabilă de tâmpiți pe pixel pătrat și aici nu fac referire la cei expuși pe diferitele canale media, cât mai ales la spectatori care digeră spectacolul acestora.
Recentul incident în care un tramvai anonim a intrat, că așa a vrut mușchiul vatmanului, într-un produs auto de firmă respectabilă, a scos la rampă un duium de păreri care ne poziționează departe de ceea ce se propaga în sloganul cu „vrem o țară ca afară“.
Evenimentul a venit la pachet cu altul, de politică externă, în care aliații noștri strategici, așteptați vreo cincizeci de ani, dacă nu mai bine, l-au făcut terci pe un lider bățos din Orientul Mijlociu, faptă care i-a bășicat peste măsură pe urmașii perșilor din zonă, la momentul vorbirii fiind dușmani declarați ai Americii, cu tot ce trebuie: steag roșu, declarații tăioase și alte pregătiri de Jihad.
Cum, necum, treaba asta a devenit … subiect de larg interes pentru publicul mioritic, tot mai mulți analiști fiind scoși la rampă pe subiectul castanei fierbinți din zona Golfului. Marea dilemă? E-n stare Deveselu să ne apere dacă scapă iranienii vreo nefăcută către Europa? Și aici să vezi.
După ce că în interiorul unei baze NATO (că asta e de fapt) nu intri decât acceptat și informațiile referitoare la dotare sunt confidențiale, o seamă de-ai noștri dau cu mucii-n garduri folosind date luate de pe internet și trag concluzii deșănțate într-un domeniu ce preocupă un număr restrâns de oameni. Îl mai țineți minte pe Farfuridi : „ … eu am, nu am treabă, la 12 fix sunt la tribunal“.
Ei, acum e tot așa – mă privește, nu mă privește, eu mă bag în seamă. Și așa am aflat și de îngrijorarea junelui nostru edil și baron pentru ce se petrece la antipozi, pentru că, sunt și câțiva ieșeni stabiliți prin Australia și nu se știe niciodată.
În fine, marea dezbatere cu extinderea Palas-ului a rămas în coadă de pește și a cam ieșit din orizontul vizual al publicului, spre bucuria societății civile care a plonjat cu efectivul complet în dezmățul gastronomic al finalului de an.
După ce se drege lumea și dacă vremea permite, s-ar putea să reînvie cu dorința de a avea autostradă, însă tare mă tem că degeaba, pentru că vecinii din Bacău ne-au cam luat fața și … telenovela continuă.
Să mai spunem că aglomerația de fapte, adusă în prime time-ul celor ce consumă televiziune, a ascuns tâmpenia sfârșitului de an emisă de useristul Bulai, în care Iisus este identificat ca un individ cu nevoi speciale, provenit dintr-o familie dizarmonică, cu mamă minoră și tată mult prea major.
S-a inflamat lumea un pic pe social media, ulterior s-a stins, dar fapta rămâne. Noroc că nu suntem guvernați de legea talionului, că episodul Charlie Hebdo se juca și la noi și nu cred că erau mulți care să se afișeze cu „Je suis Bulai“.
Autorul, care în mod normal ar fi trebuit să se ascundă o vreme, culmea, a ieșit din nou la rampă cu imagini „apocaliptice“ de după un chef din Biblioteca Națională, imagini prelevate înaintea venirii celor de la curățenie, că doar nu-i cineva atât de tâmpit să lase mizeria cât casa după o chermeză strașnică de intrare în 2020, până la Paște.
Admitem că ochiul vigilent al numitului Bulai se potrivește mănușă cu obiectivul telefonului doamnei Chichirău, celebră pentru munca de cameraman din Parlament și nu numai, în plin mandat parlamentar, și foarte probabil viitoare candidată la prima funcție în municipiu.
Deci, vesel.
Numai de bine,
Văru
