100 de copii și 100 de părinți din județul Iași, la sesiunile de dezvoltare a abilităților de viață și de dezvoltare a abilităților parentale

Salvați Copiii Iași în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași a dat startul activităților de dezvoltare a abilităților de viață a copiilor și a sesiunilor de dezvoltare a abilităților parentale în rândul părinților din mediul rural, în cadrul proiectul „ZOOM IN comunitate”, proiect co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Comunitățile din județul Iași implicate în proiect sunt: com Probota, com. Răducăneni, com. Șcheia, com. Belcești, com. Ceplenița, com. Erbiceni, com. Mironeasa, com. Drăgușeni, com. Popești și com Țigănași.

 

Până acum, sesiunile de abilități de viață s-au desfașurat în comunele Popești, Erbiceni și Belcești pe parcursul a trei întâlniri, participând în total 81 de copii. „Noi ne-am propus să derulăm ateliere cu 10 copii, însă nevoia de activități și de petrecere a timpului liber este foarte mare astfel încât am avut și câte 40 de copii pe atelier. Copiii spun despre aceste activități: „mă bucur că avem unde veni să ne jucăm în vacanță”;sunt fericită când vin aici, la ateliere; îmi plac activitățile. Toate astea ne arată că e nevoie de alocare de resurse pentru petrecerea timpului liber într-un mod educativ, non-formal și plăcut pentru copii” – psiholog Laura Chiriac, Salvați Copiii Iași.

 

 

 

În România, 38% dintre părinţi recunosc abuzul fizic asupra copiilor în familie, iar 63% dintre copii afirmă că sunt bătuţi acasă de către părinţii lor. Corecţiile precum „lovitul cu palma” /„urecheala” nu sunt percepute de majoritatea părinţilor, şi într-o anumită măsură, nici de copii, ca fiind comportamente din sfera abuzului fizic. De asemenea, 20% dintre părinţi apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educaţie a copilului, iar 18% dintre copii afirmă că au fot bătuţi acasă cu băţul sau nuiaua, 13% cu cureaua, 8% cu lingura de lemn (cercetare 2014, Salvați Copiii, „Abuzul și neglijarea copiilor”). Aceste date subliniază nevoia de servicii integrate pentru copiii expuși la violență și a famillilor acestora și de servicii care să dezvolte abilități parentale cu privire la manifestările şi consecinţele diferitelor forme de violență, cât şi cu privire la educaţia parentală din perspectiva drepturilor copiilor.

 

Proiectului „ZOOM IN comunitate”, răspunde cu măsuri specifice acestor statistici dureroase prin activități directe cu copii și părinți. Astfel, în 10 comunități rurale  din județul Iași, se derulează activități pentru dezvoltarea abilităților de viață la care vor participa 100 de copii aflați la risc de a fi expuşi la violenţă. Prin aceste activități ne propunem să derulăm ateliere interactive în care copii să petreacă o parte din timpul liber într-un mod în care să-și exerseze și dezvolte abilități de comunicare, de negociere,  de gestionare a emoțiilor și a conflictelor. Copiii participă la activităţi de grup (formate din minim 10 copii) ce sunt organizate și desfășurate de echipa mobilă de specialiști a Organizației Salvați Copiii Iași împreună cu autoritățile locale din comunitățile implicate.

 

 

Pentru o acțiune unitară de impact asupra beneficiarilor proiectului, 100 de părinți vor participa la sesiuni de dezvoltarea abilităților parentale. În comunitățile Popești, Erbiceni și Belcești au fost prezenți la sesiunile de disciplinare pozitivă 64 de părinți. „A fost mai greu pentru părinți să participe la astfel de întâlniri, considerând că aceste activități nu îi pot ajuta cu problemele reale pe care le au în viața lor. Lucrul practic cu situațiile de viață cu care se confruntă, comunicarea deschisă și modelele concrete ce pot ajuta un părinte în situațiile dificile, au făcut ca aceste sesiuni de dezvoltare a abilităților parentale să fie apreciate. Se observă nevoia de a comunica într-un mediu sigur, cu specialiști bine pregătiți, care să le poată clarifica anumite nelămuriri sau probleme legate de educația copilului sau de relaționare în familie.” – asistent social Geta Tănase, Salvați Copiii Iași.

 

Prin dezvoltarea abilităților parentale se urmărește reducerea expunerii copiilor la violenţă, conștientizarea de către părinți a riscurilor la care își supun copiii aplicând un tip de disciplină care implică violența, schimbarea percepției privind educația și disciplinarea fără bătaie a copilului.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here