Iaşul era copleşit de suferinţă în preajma Crăciunului 1916 şi atmosfera nu mai aducea deloc cu patriarhalele sărbători de mai înainte. Starea de război oprise orice manifestare sărbătorească, era interzisă baterea clopotelor şi limitase drastic alaiurile de colindători.
Străzile erau pline sărmani fără adăpost, tineri şi bătrâni, dar şi foarte mulţi copii, rămaşi ai nimănui. Spitalele erau pline de răniţi şi trenurile aduceau în continuare mii de soldaţi de pe front. Alimentele se găseau greu în ciuda adminstraţiei care solicitase suplimentarea producţiei de pâine şi de carne. Şi lemnele pentru încălzire erau o raritate, astfel încât sub secure cad arborii din parcuri şi de prin curţi. Uzina electrică, suprasolicitată întrerupea, chiar în preajma Crăciunului, lumina pe timpul nopţii, iar tramvaiele abia mai circulau. Altădată motiv de bucurie, ninsoarea bogată ce căzuse peste oraş, îngreuna şi mai mult situaţia.
Crăciun cu vâsc la Palatul Regal
Sărbătoarea Crăciunului, altădată bogată şi plină de daruri şi flori, în saloanele din Cotroceni şi Pelişor, acum au petrecut-o făcând pachete pentru front. Şi cum la Iaşi nu s-a găsit „cu nici un preţ o floare” regina s-a bucurat de primirea câtorva ramuri de vâsc.
Vâscul devenise, în acele zile , floarea deznădejdilor şi a durerii, care înverzea arborii din jurul palatului şi din întreg Iaşul dând speranţe de viaţă. De atunci rămânea floarea iubită a Crăciunului ieşean, căpătând rangul de nobleţe în casa lui Dumitrache Cantacuzino, unde regina a îmbrăţişat micul pomişor verde şi rămuros sărutându-i înlăcrimată ramurile cu gingăşie şi notând apoi pentru posteritate: „Singurul lucru ce se găseşte e vâscul şi din fericire se poate culege în mari cantităţi, pomii sunt chiar năpădiţi de vâsc” (25 decembrie / 7 ianuarie 1916).
În loc de fluor regina primise vâsc şi în Ajun din partea soldaţilor regimentului ei „rămăşiţe zdrenţuite”, aflat „într-un loc numit Rivali, în împrejurimile Iaşului”. Era fosta grădină Rivalet care se afla odinioară vizavi de Spitalul Socola şi unde regina a mers să aducă daruri militarilor.
Veşti rele
Chiar în zilele de mare sărbătoare când locatara Palatului se bucura că au fost trimise ostaşilor 3000 de pachete cu daruri, încă 1000 fiind gata şi „în salonul cel mare, lucrând împreună cu celelalte doamne„ se pregăteau altele, de la front sosea ca fulgerul morţii, vestea unei noi înfrângeri. În locul moşului cu daruri la Focşani sosise armata invadatoare (25 decembrie / 7 ianuarie 1916). Mai înainte căzuse Brăila. În acea noapte, la ora 10.30, regele părăsea familia şi se întorcea tulburat, la Cartierul General, între ofiţerii săi, îngroziţi de căderea Focşanilor şi copleşiţi de neputinţă.
Pachete pentru soldaţi
În Palatul Regal de la începutul Copoului, grupul de femei ieşene patriote strângeau şi alcătuiau mii de pachete cu daruri pentru soldaţii de pe front şi răniţii din spitale şi pentru copiii înfometaţi. De procurarea materialelor, alimentelor şi a medicamentelor se ocupa regina vizitând trenurile sanitare ruse, intervenind la depozitele trupelor ruse bine garnisite, cerând sprijin.
Străzile se umpluseră de orfani şi copii ai nimănui, retraşi din regiunile căzute sub ocupaţie, pentru a nu deveni soldaţi ai inamicului. Pentru salvarea lor se înfiinţa Comitetul pentru protejarea orfanilor, care organizase un cămin în sălile Societăţii de Gimnastică şi apoi se muta în casa lui Gheorghe Asachi, unde funcţiona Şcoala de Menaj Regina Maria. Cu toate acestea, nu se putea face faţă numărului foarte mare de copii rămaşi pe drumuri sau sărmanilor care dormeau sub cerul liber. Foarte mulţi dintre aceştia mureau de foame şi de frig. I. G. Duca avea să noteze în memoriile sale: „Nu puteai să ieşi în stradă fără să întâlneşti câteva convoiuri funebre. La cimitire se petreceau lucruri de neînchipuit. Se îngrămădeau coşciugele unele peste altele”.
