1 iulie – Ziua cea mai scumpă. Facturi mai mari şi alimente mai scumpe

1 iulie aduce un nou val de scumpiri. Majorarea preţului la gaze şi energie electrică va aduce scumpiri în lanţ, impactul creşterii preţului la utilităţi se va resimţi în industria alimentară, unde preţul unor produse ar putea creşte cu 15% până la finele anului.

 

Începând de luni, preţul gazelor va fi majorat cu 8 procente, iar preţul energiei electrice va creşte cu 1%.

 

„Majorarea preţului la gaze, de la data de 1 iulie 2013, se va repercuta asupra întregului lanţ alimentar”, potrivit lui Sorin Minea, preşedintele Romalimenta, citat de realitatea.net.

 

Producătorii au anunţat deja că scumpirile vor veni, inevitabil, după scumpirea gazului şi a energiei electrice, iar primele produse care se vor scumpi sunt carnea şi laptele.

 

„Preţul cărnii de porc ar putea creşte cu până la 15% în acest an, având în vedere trendul crescător al costurilor pe care producătorii trebuie să le suporte pentru achiziţia de furaje, dar şi schimbările legislative la nivelul Uniunii Europene, arată datele furnizate de compania Carmolimp, preluate de sursa citată.

 

“Crescătorii şi procesatorii au amânat scumpirea produselor din carne de porc pentru a evita scăderea şi mai mare a consumului, asumându-şi creşterile de preţ la furaje şi la utilităţi. Mulţi dintre procesatori nu mai pot susţine aceste creşteri, astfel că vor opera majorări de preţ la raft. Estimăm că până la finele anului creşterile vor fi de 12-15%. Iar în perioada imediat următoare vom vedea creşteri de până la 7%’, a declarat Olimpiu Şoneriu, directorul general al Carmolimp.

 

1 iulie vine cu bani, dar şi cu taxe mai mari

 

Salariul minim pe economie va creşte de la 1 iulie, dar această majorare presupune şi creşterea de taxe. De exemplu, punctul de amendă, care reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie, pentru şoferii care nu respectă legea va ajunge la 80 de lei.

 

Şi o veste bună: Tarifele în roaming scad de la 1 iulie

 

Operatorii care asigură servicii de roaming în reţele publice de comunicaţii mobile în UE sunt obligaţi să aplice, de la 1 iulie, noi tarife maxime, mai mici decât cele actuale, potrivit ANCOM.

 

Astfel, pentru un apel efectuat în roaming nu se va percepe un tarif mai mare de 0,24 euro/minut (fără TVA), iar pentru primirea unui apel abonaţii nu vor plăti mai mult de 0,07 euro/minut (fără TVA).

 

Tariful pentru trimiterea unui mesaj text (SMS) în roaming nu va depăşi valoarea de 0,08 euro (fără TVA), în timp ce primirea unui SMS este gratuită.

 

Totodată, tariful pentru utilizarea serviciilor de date (inclusiv accesul la internet) este de 0,45 euro/MB (fără TVA).

Noile tarife sunt conforme cu prevederile Regulamentului 531/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind roaming-ul în reţelele publice de comunicaţii mobile în interiorul Uniunii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here